Vedeta lui U Cluj, la pământ după umilința cu CFR Cluj: „Mai rău nu se putea! Ne-am făcut de râs!”

Daniel Popa este cu moralul la pământ după ce U Cluj a pierdut clar cu CFR Cluj, scor 0-4, iar atacantul lui Ioan Ovidiu Sabău consideră că echipa sa a suferit „cea mai mare umilință”.

Reacția lui Daniel Popa, după ce U Cluj a fost spulberată de rivala CFR Cluj: „E cea mai mare umilință!”

Daniel Popa nu-și explică evoluția modestă a formației sale, mai ales că meciul tur din Superliga a fost mult mai strâns, iar CFR Cluj s-a impus la limită, scor 4-3. Mai mult, cele două echipe au remizat în Cupa României: 1-1.

„E cea mai mare umilință! Mai rău nu se putea. Am arătat cu totul altfel în cele două jocuri cu ei. Nu-mi explic. Ne-am pregătit bine, dar atât am putut”, a spus Daniel Popa.

Atacantul crede că U Cluj a fost copleșită și de emoții și regretă că fanii n-au avut șansa să se bucure pentru un rezultat bun în Gruia. Totuși, U continuă să spere la un loc în play-off, în cel mai bun sezon din ultimii ani pe care l-a avut în Superliga.

„Ne-am văzut prea sus și ne-au luat puțin emoțiile. Era un derby, au fost suporterii alături de noi și i-am dezamăgit. Practic, am jucat acasă, dar degeaba. Punctele sunt ei, ne-am făcut de râs”, a subliniat Popa.

  • Cum a arătat U Cluj în meciul cu CFR Cluj: P. Iliev – Peteleu (V. Gheorghe 73), Masoero, B. Mitrea, Vătăjelu – Doukoure, Fossati (F. Ilie 73), Chipciu – E. Manu (Cîmpanu 46), I. Stoica (R. Silaghi 73), D. Popa.
Publicat: 21 12. 2023, 22:34
Actualizat: 21 12. 2023, 22:36