Răzvan Burleanu a vorbit despre posibilitatea ca miliardarul Ion Țiriac să se implice la Dinamo alături de Mircea Lucescu.
Demisia lui „Il Luce” de la Dinamo Kiev, de la finalul anului trecut, le-a aprins speranțele fanilor „câinilor” că ar putea să îl vadă pe antrenorul român, din nou, la clubul lor de suflet, de unde acesta s-a lansat în fotbalul mare. Mircea Lucescu a luat, recent, prânzul cu Ion Țiriac, iar unul dintre subiectele abordate a fost situația din Șos. Ștefan cel Mare.
Acum, președintele FRF Răzvan Burleanu a vorbit despre o posibilă implicare a celor doi în fotbalul românesc și a spus că este nevoie de astfel de oameni în fenomen.
Antrenorul Mircea Lucescu și omul de afaceri Ion Țiriac au discutat despre o implicare comună la Dinamo, iar Răzvan Burleanu, președintele FRF, a spus că oamenii care au acumulat o asemenea experiență nu ar face decât să ridice nivelul fotbalului din țara noastră.
„Fotbalul românesc are nevoie de o schimbare în ceea ce privește acționariatul la nivelul cluburilor. Când cineva cu experiență în mediul privat, care a reușit la nivel înalt, cum e domnul Țiriac, ar vrea să vină, normal că e important. Cel mai important e know-how-ul pe care îl aduce.
Vedem modul în care domnul Rotaru a promovat fotbalul la Craiova. Domnul Șucu are o viziune strategică în dezvoltarea pe termen lung. Ne-am dori, ca Federație, chiar dacă Liga 1 nu e organizată de noi, să avem o asemenea schimbare. Ar fi un avantaj uriaș. Cred că astăzi reprezintă o oportunitate. Fotbalul românesc s-a așezat pe niște fundații de integritate. Ar trebui să dea încredere investitorilor”, a declarat Răzvan Burleanu, în cadrul unei conferințe de presă.
Ion Țiriac a luat prânzul cu Mircea Lucescu și a spus că s-ar implica alături de acesta la „un Dinamo”, dar nu la echipa care în acest moment joacă în Superliga.
„Am avut un lunch (n.r. prânz) cu un prieten, vreo două ore, care ştie mai mult fotbal. L-am întrebat: «De ce?». Şi el mi-a spus cam despre ce e vorba.
Dacă mâine dimineaţă, Mircea Lucescu, la vârsta pe care o are, ar spune să facem o echipă care să se numească Dinamo Braşov sau altfel, pentru că Dinamo Bucureşti este deja, la aia m-aş băga cu nenea Mircea Lucescu. Cu toate că sunt lucruri pe care nu le înţeleg în fotbal. Nu înţeleg cum ai un regulament în care 13 din 23 de jucători pot fi străini. Păi românii mei unde mai joacă? Aş face reguli drastice să-i ajute pe tinerii aceştia de aici să sară treapta de la Divizia Î, până la una regulară.
În Europa sunt cinci sporturi. E fotbal pe primul loc, fotbal pe doi, fotbal pe trei, fotbal pe patru şi după vine tenisul. Noi în fotbal suntem astăzi cum suntem, foarte în urmă…Să vedem cum facem mai bine”, a declarat Ion Țiriac.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER