Dumitru Dragomir apreciază că Universitatea Craiova nu poate lua titlul din cauza valorii scăzute a jucătorilor.
Universitatea Craiova speră că va reuși, la finalul acestui sezon, să aducă trofeul de campioană în Bănie, și se bazează în primul rând pe experiența noului antrenor Eugen Neagoe.
Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir confirmă că „Geană” e tehnicianul potrivit și menționează și că la clubul oltean sunt toate condițiile pentru performanță, dar avertizează că jucătorii nu se ridică la nivelul de top din Superliga.
„Corleone” le-a transmis celor din conducerea Universității Craiova că fotbaliștii cumpărați pe bani puțini nu au cum să facă față luptei pentru acest obiectiv.
„Au conducere și antrenor de titlu, dar n-au echipă de titlu. Le-a creat condiții nemaipomenite, au bază, au tot ce vor, au bani, au antrenor foarte bun, dar n-au lot de campionat.
E greu să aduci jucătorii de valoare pe bani puțini. Jucătorii de valoare medie nu vin fără 30.000-40.000 pe lună, iar, care e valoros, la 300.000”, a declarat Dumitru Dragomir, la Pro Arena.
Antrenorul Eugen Neagoe a făcut analiza echipei sale și, cu toate că a fost mulțumit per total de evoluții, a recunoscut că sunt lucruri care trebuie puse la punct.
Universitatea Craiova a încheiat la egalitate, 1-1, meciul amical cu Partizan Belgrad – ocupanta locului secund din campionatul Serbiei.
„Băieții au muncit din greu în aceste 11 zile, dar astăzi nu am făcut un joc atât de bun, așa cum ne doream și puteam. Chiar dacă am întâlnit o echipă foarte bună, știți cu toții ce înseamnă Partizan, cred că suntem mai puternici decât ei și cred că puteam arăta mult mai bine. Nu m-a mulțumit nici faza defensivă, nici cea ofensivă.
Am făcut greșeli pe ambele faze, noi putem să jucăm mai bine când avem mingea, dar și când nu o avem. Greșeli pe care nu le făcusem în primele două jocuri. În atac au fost ocazii. Sunt 11 zile în care au muncit foarte bine.
Cei de la Partizan au jucat foarte dur. Patronul a fost la meci, l-am salutat. Încă nu am vorbit după joc, însă vom vedea ce vom face în continuare. Dacă va fi cazul, vom mai aduce jucători. Băieții au înțeles importanța jocului de la Botoșani. Va fi primul meci oficial din 2023 și nu va fi deloc ușor, știți cum se joacă la Botoșani”, a declarat Eugen Neagoe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER