Louis Munteanu a contribuit decisiv la titlul câștigat de Farul Constanța, iar acest lucru ar fi intrat în atenția Fiorentinei, clubul care l-a împrumutat la formația antrenată de Gică Hagi. Presa din Italia a anunțat că tânărul atacant ar fi decis să revină la echipa „Viola”.
Presa din Italia a făcut un anunț devastator pentru fanii campioanei Farul. Louis Munteanu, împrumutat de la Fiorentina, ar fi dispus să se întoarcă la formația din Serie A.
La sfârșitul lunii octombrie, atacantul român a suferit o accidentare la genunchi și a lipsit până în ianuarie. Prin urmare, vârful campioanei României s-a întors de mai multe ori la Florența, inclusiv pentru tratament.
Louis Munteanu este pregătit să reprezinte echipa națională a României, angajament care i-ar putea întârzia posibila revenire la Fiorentina. Totuși, atacantul constănțenilor pare tot mai hotărât să revină la echipa „Viola” și ar fi gata să renunțe chiar și la câteva zile libere.
Conform contractului, împrumutul vârfului s-a încheiat la finalul acestui sezon. Totuși, Gheorghe Hagi, antrenorul Farului, ar vrea să-l mai păstreze pe tânărul atacant, însă totul depinde de hotărârea Fiorentinei.
Joe Barone, președintele Fiorentinei, l-a lăudat pe Louis Munteanu, jucător care este împrumutat la campioana Farul, dar care aparține de echipa „Viola”.
„Trebuie să vedem ce jucători avem la dispoziție și cum ne putem îmbunătăți. Am crescut la nivelul golurilor marcate. Sigur, există oameni care spun că golurile înscrise în Conference League nu sunt la fel ca cele din Champions League.
În atac avem câțiva jucători importanți, care cresc, precum Munteanu, care a câștigat titlul în România și joacă pentru naționala de seniori. Munteanu este un exemplu de jucător interesant pe care îl avem sub contract”, a declarat Joe Barone, potrivit Tuttomercatoweb.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER