Meme Stoica a dat o veste cutremurătoare pentru FCSB: accidentarea lui Vlad Chiricheș este mult mai gravă decât părea inițial, iar fundașul poate absenta tot restul acestui an calendaristic!
Cu toate că, în primă fază, veștile erau ceva mai bune cu privire la problemele medicale ale lui Vlad Chiricheș, se pare că în urma unor controale amănunțite s-a descoperit o afecțiune și la tendon, ceea ce ar crește semnificativ perioada de absență de pe gazon a fotbalistului.
Meme Stoica a dezvăluit că liderul „de facto” al lui FCSB va fi trimis zilele următoare pentru a fi controlat de un specialist finlandez, care, în trecut, l-a operat și pe Ousmane Dembele, fotbalistul care în această vară s-a transferat de la Barcelona la PSG.
„Nu e bine, accidentarea e serioasă. Mai mult de o lună! Depinde de zona în care ai ruptura, dacă e aproape de tendon Marijana nu se bagă. Acolo e şi la Chiricheş, dacă e afectat şi tendonul perioada e şi mai mare. (n.r. – Şi la el e afectat tendonul) Se pare că da.
La ce nivel a lucrat, nimeni n-a reuşit să depisteze problema asta de unde vine. (n.r. – va mai juca anul ăsta?) Să vedem, trebuie să-l vadă specialiştii, un medic finlandez care e specializat pe zona aia, care l-a operat pe Dembele. Trebuie să-l vadă prima dată. O să meargă acolo, să vedem cât de grav e. Dacă a apelat Barcelona la el, înseamnă că e bun”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.
În urmă cu câteva zile, Meme Stoica era mult mai optimist în ceea ce privește situația lui Vlad Chiricheș și preconiza că fundașul ar trebui să revină pe gazon la FCSB după o pauză de o lună.
„La Vlad Chiricheş e ruptură. Simte şi atunci când merge. Va sta 3-4 săptămâni. Ar trebui să revină într-o lună. Culmea, joci pe sintetic, joci la trei zile, şi nu păţeşti nimic. El se pregăteşte extraordinar, însă iată că s-a întâmplat acum accidentarea. Chiricheş e o achiziţie foarte bună, chiar dacă s-a întâmplat asta acum”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER