Veste mare pentru fanii FCSB! Gigi Becali a făcut anunțul care îi va încânta pe suporteri: totul pentru Liga Campionilor!

În contextul în care cei de la FCSB sunt extrem de concentrați pe câștigarea campionatului, Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, anunță că nu are gând să mai vândă niciun jucător în următoarea perioadă.

Veste mare pentru fanii FCSB! Gigi Becali a făcut anunțul care îi va încânta pe suporteri: totul pentru Liga Campionilor!

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, își dorește nespus ca echipa sa să câștige campionatul pentru a ajunge să joace în Liga Campionilor. În încercarea de a nu destabiliza echipa, finanțatorul bucureștenilor a anunțat că nu plănuiește să vândă pe nimeni în perioada următoare.

„Nu se pune problema să plece niciun jucător acum, pentru că eu vreau Liga Campionilor, să îi fac în sâc lui Edi (n.r. Iordănescu, selecționerul României).

Vreau în Liga Campionilor de acum încolo, pentru că m-a supărat Edi ieri”. , a declarat Gigi Becali, finanțatorul celor de la FCSB.

Gigi Becali, acuzații fără precedent la adresa selecționerului Edi Iordănescu: „E mincinos și a vrut să se răzbune”

În legătură cu atacurile la adresa lui Edi Iordănescu, Gigi Becali i-a reproșat selecționerului faptul că nu l-a jucat pe Darius Olaru în victoria României cu Andorra, scor 4-0.

„Olaru nu avea nicio problemă. Edi a vrut să se răzbune, să arate el cât e de important. A vrut să-mi arate el că-mi trimite toţi jucătorii în tribună, să-l trimită şi pe Coman, să-i trimită pe toţi, oricum nu mă interesează.

Probabil din cauza mea, după tot ce am spus, dar aici nu e vorba despre mine. Dacă aveam antrenor, în această grupă, noi eram calificaţi la ora asta. Edi zice minciuni, nu avea nimic.

Doctorul echipei naţionale l-a sunat pe doctorul FCSB-ului şi i-a spus că a fost doar decizia antrenorilor. Nu îţi e ruşine să minţi? Eşti mincinos, nu faci nici dreptate, poţi să pupi cât vrei icoanele alea…”, a declarat Becali.

Publicat: 16 10. 2023, 17:26
Actualizat: 16 10. 2023, 17:27