Veste uriașă pentru fanii lui Dinamo! CNI a preluat stadionul de cinci stele care va fi construit în „Ștefan cel Mare”, iar șeful clubului recunoaște: „Da, este adevărat!”. EXCLUSIV
Veste uriașă pentru fanii lui Dinamo! Terenul și clădirile au fost trimise către Compania Națională pentru Investiții, astfel că marele vis al fanilor, în privința unui nou stadion, începe să prindă contur.
Ionuț Popa, șeful lui CS Dinamo, a confirmat informația, precizând că în cel mai scurt timp o să fie anunțat și câștigătorul licitației.
Stadion de cinci stele pentru Dinamo! Terenul și clădirile au ajuns la CNI: „Da, este adevărat!”
Terenul și clădirile din „Ștefan cel Mare” au fost predate către CNI, iar acum se așteaptă și câștigătorul licitației.
În ultima perioadă, pe vechea arenă a lui Dinamo a jucat echipa din liga a treia a „câinilor”, care va deveni satelitul revelației din Superliga.
„Da, este adevărat, azi am predat terenul și clădirile către CNI. Urmează ca în cel mai scurt timp să fie anunțat și câștigătorul licitației”, a spus președintele Ionuț Popa, pentru ProSport.
Cum va arăta noul stadion al lui Dinamo și ce capacitatea va avea arena „câinilor”
Destinație principală a stadionului va fi pentru fotbal și rugby, capacitatea de 25.059 de locuri, pe două inele – 8952 la inelul inferior, 14.547 la cel superior-, toate acoperite. „Bijuteria” „câinilor” este prevăzută cu un sector VIP de 1192 de locuri (940 repartizate la VIP 1 și 252 la VIP 1). Stadionul va avea un hotel cu 40 de camera duble, spațiu expozițional de 800 de locuri, plus un amfiteatru pentru 200 de persoane. De asemenea va fi construită o cantină prevăzută cu sală de mese (40 de mese și 160 de locuri). Mai multe discipline sportive ale Clubului Sportiv Dinamo vor avea secțiile atașate în corpul noului stadion, după cum urmează: scrimă, lupte, judo, haltere, box, atletism – indoor, handbal și baschet, tenis – indoor, caiac/canoe, canotaj (aparate), volei. Pe esplanada dinspre Șoseaua Ștefan cel Mare va exista un turn de heliport pentru Spitalul de Urgență Floreasca.
Așa cum a aflat ProSport, sectorul destinat galeriei oaspete va fi amplasat, conform actelor studiate de noi, în colțul de nord- vest al tribunei, adică în apropierea locului în care în acest moment se află Peluza Cătălin Hîldan. Până acum, ultrașii adverși aveau locurile, de peste trei decenii, la Peluza Sud.