CFR Cluj e favorită la calificare, ardelenii având de disputat în grupele Conference League meciul de joi, 27 octombrie, cu Sivasspor și apoi partida cu Ballkani, la data de 3 noiembrie.
Înaintea duelului cu turcii, patronul Neluțu Varga a asigurat că Dan Petrescu va rămâne antrenorul echipei ardelene, indiferent de traseul echipei. Confruntarea cu Sivasspor poate aduce calificarea în primăvara europeană pentru trupa din Gruia.
Locul întâi al grupei înseamnă „biletul” direct pentru optimile Conference League, iar locul doi reprezintă accederea în 16-imile competiției.
CFR Cluj ar avea nevoie de un singur succes în meciurile cu Sivasspor și Ballkani pentru a „merge” în faza următoare a Conference League.
Clasamentul Grupei G a Conference League: 1. Sivasspor – 7p (golaveraj 7-6), 2. CFR Cluj – 7p (4-2), 3. Slavia Praga – 4p (4-6), 4. Ballkani – 4p (8-9).
„Sută la sută rămâne la Cluj! Noi îl susținem până la capăt. Obiectivul este să ne îndeplinim misiunea de a merge cât mai mult. Cât putem! Am și garanția băieților că și ei își doresc, și Dan își dorește, și noi. Eu cred că vor face un lucru bun anul ăsta”, a declarat Neluțu Varga, la PRO TV.
Chiar dacă nu înving diseară, în Turcia, clujenii ar fi la un pas în primăvara europeană. În ultima etapă a grupei, CFR va juca împotriva celor de la Ballkani (în tur a fost scorul de 1-1, iar ardelenii ar avea nevoie de victorie pentru a fi siguri de calificare). Dacă ar fi egală cu Slavia Praga, CFR ar „ieși” învingătoare datorită rezultatelor din meciurile directe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER