Vestea momentului pentru Gică Hagi! Statul face stadion de 100 de milioane de euro celor de la Farul, în mai puțin de doi ani

Vestea momentului pentru Gică Hagi! Statul face stadion de 100 de milioane de euro celor de la Farul, în mai puțin de doi ani
Gheorghe Hagi si Andrei Viorel Artean saluta galeria dupa meciul de fotbal dintre Farul Constanta si FC Voluntari, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, luni 22 august 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noul stadion Farul din Constanța va avea o capacitate de18.000 locuri și va costa aproape 100 de milioane de euro.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației alocă 481 de milioane lei (aproape 100 de milioane de euro) pentru finanțarea tuturor lucrărilor aferente construcției Stadionului „Gheorghe Hagi”, în Constanța, potrivit unei HG pus acum în dezbatere publică.

MDLPA va capitaliza cu această sumă Compania Națională de Investiții, firma desemnată de stat să se ocupe de proiectele prioritare de construcții din țară. CNI este, în prezent, implicată, de exemplu în construcția noului stadion „Dinamo”, din București.

Vestea momentului pentru Gică Hagi! Statul face stadion celor de la Farul

Pe noul stadion va evolua echipa de primă ligă Farul Constanța, patronată de Gheorghe Hagi după ”fuziunea” cu Viitorul Constanța, creația ”Regelui”. Până va fi gata arena de la malul mării, Farul va evolua în continuare la Ovidiu.

Aproape tot costul construcției stadionului Hagi este suportat de CNI – 474 milioane lei, beneficiarul investiției, adică Municipiul Constanța, urmând să contribuie cu doar 6 milioane lei, contravaloarea unor prestații asumate: accese, promenada, alei, drumuri și plaforme, rețele de utilități; împrejmuire, amenajări peisagere, etc.; desființării corpurilor existente – stadion și anexe, clădiri tehnice, drumuri și alei, și cheltuielile aferente organizării de șantier, scrie economedia.ro.

„Din punctul meu de vedere, cred că în 2024 se poate finaliza stadionul, dacă se dorește. Toată lumea își dorește stadionul. Trebuie să vină o aprobare de la București și se pare că lucrurile sunt în regulă. Cred că în 2024, în vară, putem să jucăm pe noul stadion.

Vrem să facem un stadion, dar suntem un club 100% privat. Stăm bine și la Academie, avem sponsorizări foarte multe, avem și cea mai mare firmă din România la noi pe piept, ne susține copiii”, a declarat Gică Hagi acum câteva săptămâni.

La finalul lui 2024 ar trebui  să fie gata stadionul de la malul mării

Lucrările pentru „Gheorghe Hagi” se întind pe 21 de luni, alocarea investiției fiind egală pentru fiecare an.

Dintre caracteristicile stadionului, trebuie menționat că acesta va avea 18.190 de locuri în tribune și 64.000 de metri pătrați, suprafață desfășurată, dar întregul proiect presupune și alte construcții, astfel:

Lot 1 – Construire Stadion “Gheorghe Hagi”, Strada Primăverii, Numărul 2-11, Municipiul Constanta;

Lot 2 – Construire arene tenis și dependințe, Strada Primăverii, Numărul 2-11, Municipiul Constanța;

Lot 3 – Construire Centru sportiv pentru recuperare, refacere și cantonamente, Strada Primăverii, Numărul 2-11, Municipiul Constanța;

Zona rezervată VIP-urilor şi invitaţilor cu cel puțin 1500 de locuri acoperite

Capacitatea stadionului de minim 18.000 de locuri se adresează următoarelor categorii de spectatori: public general, spectatori VIP, persoane cu dizabilități, reprezentanți presă (scrisă și radio-TV), și va fi structurat și dotat astfel: tribune, locuri şi facilităţi pentru spectatori; sector rezervat suporterilor echipei vizitatoare; spațiu pentru accesul şi ieşirea publicului; căile de acces pe stadion; sistemul de iluminat de urgenţă; sistemul de sonorizare şi comunicare cu publicul; instalaţiile sanitare pentru spectatori; puncte de prim ajutor pentru spectatori; facilităţile pentru spectatorii cu dizabilităţi; zona rezervată VIP-urilor şi invitaţilor cu cel puțin 1500 de locuri acoperite, dintre care 100 de locuri trebuie rezervate echipei vizitatoare; camera de control (punctul de comandă); sistemul de televiziune cu circuit închis; sistemul de acces a spectatorilor prin porţi de tip turnichete.

Principalele zone funcţionale și cerințe vor fi stabilite conform reglementărilor UEFA pentru asigurarea cerințelor de clasificare UEFA 4 (nivel maxim), potrivit Notei de Fundamentare a HG.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu Viena: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu Viena: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este ca…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×