Vești excelente pentru Rapid. Jayson Papeau (26 de ani) revine pe teren mai devreme decât se aștepta, iar Adrian Mutu se va putea baza pe el în scurt timp. Extrema franceză va sosi în România la începutul săptămânii viitoare și va putea relua antrenamentele.
În octombrie 2022, jucătorul de 26 de ani s-a accidentat în meciul cu FC Botoșani, de pe teren propriu (1-1), iar diagnosticul a fost unul cumplit: fractură de peroneu şi ruptură a ligamentelor de la gleznă. Câteva zile mai târziu, a fost supus unei intervenții chirughicale. Ulterior, recuperarea a făcut-o la clinica frecventată și de David Popovici.
Inițial, medicii se așteptau ca Papeau să revină la ședințele de pregătire după o perioadă de patru luni.
„Noi l-am preluat pe Jayson la trei zile de la operaţie şi pot spune că i-a mers foarte bine, e o revenire foarte bună a sportivului. Putem spune că e un pic mai rapidă decât se preconiza. Acum facem împreună recuperare şi la sediul nostru şi la stadion, a reînceput şi alergările. A răspuns bine la toate tehnicele pe care le folosim.
De săptămâna viitoare ar trebui să reintre în angrenajul echipei, dar să continue în paralel recuperarea şi la clinica noastră. Poate da cu piciorul în minge, pot spune că e o recuperare corectă şi o revenire foarte bună. Să sperăm că va intra cât mai repede şi în echipa Rapidului, pentru că ştim că este iubit de suporteri”, a declarat kinetoterapeutul Dragoș Luscan pentru Agerpres.
Marius Șumudică a declarat recent că nu înțelege de ce Rapid nu a făcut niciun transfer în această iarnă și a spus, totodată, că o calificare în play-off nu ar fi îndeajuns pentru giuleșteni în anul centenarului.
„La Rapid este un semn de întrebare. Este o enigmă. Se construiesc academii, se investesc bani, se plătesc anumite sume de bani pentru jucători de acum câțiva ani, este un proces pentru stemă, siglă și între timp echipa e în cantonament.
Echipa a avut evoluții peste așteptări, pentru mine, dar nu a realizat nimic. Calificarea în play-off, în anul centenarului, este un eșec pentru o echipă ca Rapid, dacă vor rămâne aici.
Este o enigmă, pentru că nu înțeleg de ce nu fac transferuri, sunt blocat. S-au supărat pe mine când le-am spus că au transferat cantitate și nu calitate si mi-au dat dreptate pentru că au fost jucători care au rupt banca. Rapid, cu trei, patru transferuri bune avea șanse să se bata la primele două-trei locuri.
Nu înțeleg, începe campionatul, au meci cu Sepsi și tu nu faci niciun transfer? Trebuia să aducă jucători care să ridice nivelul, mai ales că ai ajuns unde ai ajuns. Și nu inteleg de ce nu se mișcă. Este destul de ciudat”, a spus Marius Șumudică la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER