Vestiarul Rapidului a luat decizia în privința venirii lui Marius Șumudică. Căpitanul Cristi Săpunaru, reacție despre numirea noului antrenor de la Rapid
Vestiarul Rapidului a luat decizia în privința venirii lui Marius Șumudică: căpitanul Cristi Săpunaru a oferit o reacție despre numirea noului antrenor!
Giuleștenii tocmai au rămas fără Cristiano Bergodi, demis după patru eșecuri pe linie în play-off, și se pregătesc de primul meci fără italian pe bancă, derby-ul cu FCSB.
Vestiarul Rapidului a luat decizia în privința venirii lui Marius Șumudică
Deși aveau speranțe mari pentru „anul centenarului” din Giulești, rapidiștii n-au reușit să-și îndeplinească niciun obiectiv și se află pe poziția a cincea la ora actuală, inclusiv prezența în sezonul următor al cupelor europene fiind o mare incertitudine.
Cristi Săpunaru are încredere că Rapid are un lot suficient de valoros pentru a se lupta cel puțin la un loc pe podiumul Superligii și a făcut anunțul decisiv pentru revenirea lui Marius Șumudică în Giulești: îl așteaptă cu brațele deschise pe antrenorul alături de care a colaborat și la Astra Giurgiu sau în Turcia.
„Am un regret că n-am putut să facem mai multe împreună. Şi că Rapidul nu are lot de locul 6 sau locul 5. Rapidul are lot de primele 3 locuri şi de la lotul care se bate la campionat, am ajuns la lotul care se bate la locuri 5-6 momentan. Dacă ne revenim, ne luptăm totuşi pentru locul 2.. Trebuie să fim mai mult pentru echipa asta, nu pentru noi.
Şumi este binevenit dacă va fi să vină la Rapid”, a spus Cristi Săpunaru pentru Orange Sport.
Ce planuri are conducerea Rapidului: anunț despre Șumudică!
După ce Rapid a anunțat deja că se va baza pe Bogdan Lobonț și ceilalți oameni rămași din vechiul staff pentru ultimele etape din acest sezon, Victor Angelescu a dezvăluit, în direct la ProSport Live, când se va lua decizia finală cu privire la viitorul principal al echipei.
Afaceristul a recunoscut că Marius Șumudică este un nume aflat pe lista scurtă a conducerii din Giulești.
„În vara vom decide ce antrenor vom pune pentru sezonul următor, pentru că dorim să ne batem la titlu. Așa cum am spus și astăzi, Marius Șumudică este unul la care ne gândim, mai ales ținând cont de antrenorii romani, este unul dintre primele nume care îți poate veni in cap”, a spus acționarul minoritar al giuleștenilor, la ProSport Live.