Claudiu Keșeru (35 de ani) este unul dintre veteranii din Superliga, dar acest aspect nu îl oprește să dea totul în sala de forță.
Vârful de atac a avut probleme serioase după ce a revenit în fotbalul românesc, însă demonstrează că rămâne unul dintre puținii fotbaliști din țară care dau totul atât la meciuri, cât și în timpul ședințelor de pregătire. Transferat de FCSB după șase ani petrecuți în tricoul bulgarilor de la Ludogorets Razgrad, el a intrat rapid în dizgrațiile lui Gigi Becali, care a vrut să scape de fotbalist încă din iarnă. Cum nu mai avea voie să evolueze pentru încă un club, al treilea, în cursul sezonului trecut, fotbalistul a ales să rămână în curtea vicecampioanei. Pentru Keșeru a urmat o mutare la UTA, unde recent a avut probleme după ce a fost surprins punând muzică într-o perioadă când a anunțat că este accidentat.
Independent de toate aceste episoade, Claudiu Keșeru a demonstrat că tratează cu profesionalism toate ședințele de pregătire.
Vârful de atac Claudiu Keșeru a postat, pe rețelele de socializare, mai multe secvențe video cu el în timpul antrenamentelor desfășurate în sala de forță. Cu toate că a ajuns la 35 de ani, fotbalistul a impresionat prin puterea pe care o are, dar și prin determinarea manifestată în timpul pregătirii.
Claudiu Keșeru vrea să fie în formă maximă deoarece își dorește să joace cât mai mult pentru UTA. După episodul mai sus amintit, când a fost scos din lot pentru un meci de antrenorul Ilie Poenaru, fotbalistul a evoluat foarte puțin pentru „Bătrâna doamnă”: o repriză cu Chindia Târgoviște, nouă minute cu FC Botoșani și 23 de minute cu Hermannstadt.
„Perfecționați-vă întotdeauna. Indiferent de ce se întâmplă”, a transmis vârful de atac cu această ocazie.
View this post on Instagram A post shared by Claudiu Keseru (@claudiukeseru)
A post shared by Claudiu Keseru (@claudiukeseru)
View this post on Instagram A post shared by Dr. Blejan Cornel (@cornel.blejan)
A post shared by Dr. Blejan Cornel (@cornel.blejan)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER