Victor Angelescu a făcut anunțul despre demiterea lui Cristiano Bergodi. Acționarul Rapidului a dezvăluit când se termină contractul cu italianul

Victor Angelescu, acționarul minoritar al celor de la Rapid București, a făcut anunțul despre demiterea antrenorului Cristiano Bergodi. Astfel, oficialul giuleștenilor a dezvăluit când se va termina contractul italianului de pe banca echipei patronate de Dan Șucu.

Rapid traversează o perioadă nefastă în Superliga României, unde a pierdut primele trei etape din play-off.

Victor Angelescu a făcut anunțul despre demiterea lui Cristiano Bergodi

Victor Angelescu a vorbit despre demiterea antrenorului Cristiano Bergodi de pe banca celor de la Rapid București. Postul italianului este în pericol, dacă Rapid nu va reuși să atingă obiectivele trasate pentru actualul sezon de Superliga României.

„Dacă nu se va îndeplini obiectivul, normal că ne vom gândi la schimbare pentru că va fi un an total ratat și atunci ar fi greu să mergem și anul următor în condițiile în care nu ne-am atins obiectivele din acest an”, a declarat Victor Angelescu, la DigiSport.

Cristiano Bergodi a semnat cu echipa patronată de Dan Șucu în luna iulie a anului 2023. De atunci, a acumulat 36 de meciuri pe banca giuleștenilor și a reușit o medie de 1.67 puncte pe joc. Cu toate acestea, pare că nu este suficient pentru ca Rapid să cucerească titlul de campioană, pierzând tot mai mult teren în fața rivalei FCSB în ultimele etape.

Ce obiectiv are Cristiano Bergodi în actualul sezon

Conform conducerii clubului, obiectivul Rapidului din acest sezon este clasarea pe una dintre primele trei poziții ale clasamentului. În prezent, giuleștenii sunt pe poziția a patra în play-off, cu 28 de puncte acumulate, la trei puncte distanță de locurile de podium, ocupate de Universitatea Craiova și CFR Cluj, ambele cu 31 de puncte. Totodată, Rapid pare că și-a luat gândul de la titlul de campioană, fiind la 13 puncte în spatele liderului FCSB.

În aceste condiții, postul lui Cristiano Bergodi este în pericol, având în vedere și umilința suferită de Rapid în ultima etapă disputată, în fața celor de la CFR Cluj, cu scorul de 3-1.

În etapa a patra din play-off, giuleștenii vor întâlni, pe 15 aprilie 2024, începând cu ora 20.30, pe Sepsi Sf. Gheorghe.

În urma rezultatelor slabe înregistrate, Cristiano Bergodi și-a atras și contestatari. Unul dintre ei este Rică Răducanu.

„Nu e vorba de 4-1, e vorba că pierdem primele locuri. Eu am zis de la început că a mâncat banii românilor. Dacă era antrenor, stătea în Italia. Pe unde s-a dus a mâncat banii. Eu aşa am zis de la început, s-a supărat pe mine. Echipa nu e pregătită, nu au un stil de joc. Au probleme în apărare”, a spus Rică Răducanu, potrivit Orange Sport.

Publicat: 09 04. 2024, 22:29