Victor Angelescu, atac direct și fulgerător la Cristiano Bergodi! Ce ascunde acționarul despre ce s-a întâmplat în vestiarul Rapidului: „Am aflat anumite lucruri, care nu ne-am fi dorit să se întâmple”
Victor Angelescu a lansat un atac dur la adresa lui Cristiano Bergodi, fostul antrenor al grupării din Giulești. Ce ascunde acționarul minoritar despre ce s-a petrecut în vestiarul celor de la Rapid.
Victor Angelescu, cel care este acționar minoritar la Rapid, a dezvăluit că în mandatul lui Cristiano Bergodi s-au petrecut lucruri anormale.
Victor Angelescu a lansat un atac devastator la adresa lui Cristiano Bergodi! A spus că s-au întâmplat chestiuni anormale în vestiarul giuleștenilor: „Am aflat anumite lucruri, care nu ne-am fi dorit să se întâmple”
Totuși, oficialul echipei din Giulești nu a dorit să ofere mai multe detalii despre ce s-a întâmplat mai exact la formația lor când era Bergodi la echipă.
„Să o spun ca fapt general… după ce a început această perioadă, după primele 4 meciuri pierdute și renunțarea la Cristiano, am aflat anumite lucruri care s-au întâmplat, despre care nu am știut și care nu ne-am dorit să se întâmple. Nu pot intra în detalii, implică și alți oameni.
Nu vreau să intru în detalii, au fost lucruri care nu sunt normale. Poate țin și de partea tactică, și de partea de pregătire. Mai multe lucruri”, a spus Victor Angelescu, potrivit publicației Digi Sport.
Cristiano Bergodi a plecat de la Rapid în luna aprilie a acestui an, în urma unei serii de patru eșecuri la rând în play-off-ul Superligii.
În locul lui a fost instalat Bogdan Lobonț, antrenor cu portarii în perioada în care italianul era tehnician principal la Rapid. Cristiano Bergodi semnase cu echipa patronată de Dan Șucu și Victor Angelescu în vara anului trecut.
Victor Angelescu a venit cu precizări despre situația lui Daniel Niculae: „Nu mă așteptam să treacă din suspect în inculpat”
Mai apoi, Victor Angelescu a precizat că urmează ca situația în care se află Daniel Niculae să fie analizată în cadrul unei ședinte. Președintele giuleștenilor este cercetat penal în dosarul materialelor pirotehnice introduse pe stadion.
„Vom avea o ședință. E o surpriză pentru mine, nu mă așteptam să treacă din suspect în inculpat. Nu vreau să comentez înainte de această ședință, trebuie ca mai întâi să înțelegem foarte bine lucrurile, ce urmează în acest dosar.
Plus că este vorba despre o chestiune personală. Trebuie să înțelegem ce înseamnă asta, ce repercusiuni are pe partea sportivă, dacă ne mai poate reprezenta, dacă mai poate fi în Comitetul Executiv”, a mai adăugat acționarul minoritar al formației de lângă podul Grant, potrivit sursei citate anterior.