Victor Angelescu a dezvăluit că rapidiștii vor încasa o primă „substanțială”, după victoria din marele derby cu FCSB, scor 2-0.
Unul dintre acționarii Rapidului era convins de succesul împotriva roș-albaștrilor, mai ales că echipa lui Adrian Mutu nu concepe să rateze play-off-ul.
După primele două etape din Superligă, Rapid are trei puncte în clasament. În prima rundă, giuleștenii au cedat cu CFR Cluj, scor 0-1.
Imediat după victoria extraordinară cu FCSB, scor 2-0, Victor Angelescu a intrat în direct la ProSport Special, acolo unde a dezvăluit că jucătorii au fost extrem de motivați.
În plus, omul de afaceri a dezvăluit și de ce Alexandru Albu n-a apărut în formula de start a Rapidului.
„Preconizam, să știți (n.n. victoria Rapidului cu FCSB). Am vorbit toată săptămâna și am spus că 70% câștigăm. Vrem să jucăm în play-off, n-avem alt obiectiv în afară de acesta. Băieții au avut o primă substanțială, dar nu pot să vă spun (n.n. suma). Costache a avut crampe, nu cred că a avut altceva. Alexandru Albu a avut o întindere la ultimul antrenament și nu am vrut să riscăm”, a spus Victor Angelescu, la ProSport Special.
Cum a arătat Rapid cu FCSB: Moldovan – J. Morais, Săpunaru, Dr. Grigore, Fl. Ştefan (Iacob 90’) – Kait, Crepulja, Ioniţă II (A. Ciobanu 60’) – Sefer (Pănoiu 60’), Dugandzic, Costache (Papeau 75’). Antrenor: Adrian Mutu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER