Victor Angelescu îl pune la punct pe Meme Stoica! De la ce a plecat totul: „Nu e expert”

Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, este pus la punct de Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid.

Victor Angelescu îl pune la punct pe Meme Stoica! De la ce a plecat totul

După ce Meme Stoica a criticat arbitrajul de la partida jucată de Rapid cu Hermannstadt, scor 1-1, Victor Angelescu a sărit la gâtul oficialului vicecampioanei României.

Meme Stoica a analizat faza în care Daniel Paraschiv, jucătorul lui Hermannstadt, a fost călcat de un adversar la mijlocul terenului, însă arbitrul a lăsat jocul să continue, iar imediat Alexandru Ioniță a deschis scorul.

Analiza lui Meme Stoica nu a fost pe placul lui Victor Angelescu, iar acționarul minoritar de la Rapid l-a pus la punct pe oficialul echipei finanțate de Gigi Becali și i-a transmis că nu este expert în arbitraj.

„Sincer, mie nu mi se pare fault, dar nu sunt expert și nu sunt arbitru. Mi se pare că Iacob e cel care lovește mingea. Iar asta cu faptul că a fost descălțat nu înseamnă că e fault, poate să sară la cap și descalți jucătorul fără să fie fault.

Repet, nu sunt expert, dar mie nu mi se pare fault. Dacă experții spun cumva diferit, nu sunt eu în măsură să contrazic, habar nu am.

Mihai Stoica nu e expert, eu vorbesc de experții din arbitraj. Mie personal nu mi se pare fault, dar dacă cei care se ocupă de arbitraj consideră că așa ar trebui să fie, atunci n-am ce să spun”, a spus Victor Angelescu, conform sport.ro.

Declarația lui Meme care l-a enervat pe Victor Angelescu

„E incredibil! Uitaţi-vă cum îl calcă pe gheată. Doar dacă avea vreun buton de eject la gheată să nu dai. E o fază la care arbitrul VAR nu ar mai trebui să aibă voie să arbitreze vreodată. Nu ai cum să nu-l chemi pe central să-i arăţi faza.

Iese acum cineva să spună de la Rapid că golul a fost marcat în condiţii neregulamentare? Dacă vor fi întrebaţi, cu siguranţă vor găsi explicaţii. Şucu nu ştiu cât de mult înţelege din ce s-a întâmplat acolo, dar fotbalul trebuie jucat cu ghete în picioare”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.

Publicat: 03 10. 2023, 10:41
Actualizat: 03 10. 2023, 10:42