A trădat-o pe FCSB pentru Rapid București! Angelescu și Șucu au dat o nouă lovitură de imagine
Victor Angelescu și Dan Șucu au dat o lovitură importantă cu Rapid, reușind să îl aducă în cadrul clubului pe omul care a jucat pentru FCSB.
A trădat-o pe FCSB pentru Rapid București! Victor Angelescu și Dan Șucu au dat o nouă lovitură de imagine
Fostul fotbalist, care a evoluat la FCSB, a ales să accepte oferta lui Dan Șucu și Victor Angelescu și a venit la Rapid.
Geraldo Alves, care s-a retras din activitate în 2017, a fost cooptat în cadrul clubului de lângă Podul Grant, fiindu-i oferită funcția de antrenor secund al grupelor Under 17 și Under 18. La prima dintre ele, el va colabora cu Rodin Voinea, pe când la cea de-a doua îl va avea principal pe fostul dinamovist Octavian Chihaia.
Fostul fotbalist de la echipe ca FCSB sau Astra Giurgiu a fost convins să accepte oferta clubului condus de Dan Șucu după ce a discutat cu președintele Daniel Niculae, cu care a fost coechipier la cea de-a doua, și cu Vasile Maftei, potrivit GSP.
Geraldo Alves a mai fost ofertat de Rapid în 2022, dar atunci a refuzat oferta
Nu este primul moment când Geraldo Alves a fost dorit la Rapid, șefii de lângă Podul Grant dorind să îl convingă pe portughez să se alăture academiei de juniori încă de anul trecut. Situația de la acel moment nu i-a permis, însă, fostului fotbalist de la FCSB să semneze cu giuleștenii la acel moment.
Și atunci, Gerlando Alves a discutat tot cu Daniel Niculae și Vasile Maftei, însă a ales să refuze oferta și să revină, pentru moment, în țara sa natrală – cu toate că, după cum a recunoscut la acel moment, a fost foarte tentat să reprezinte clubul alb-vișiniu.
„Am fost foarte bine primit la Rapid, eram cu gândul să mă duc acolo. Am vorbit cu Daniel Niculae, cu Maftei, m-au primit foarte bine, dar, din cauza problemelor birocratice, nu am putut şi atunci am revenit în Portugalia, să fiu mai repede pe programul ăsta, cu Licența”, a declarat Geraldo Alves, în 2022, pentru Orange Sport.