Victor Pițurcă a dat cărțile pe față! De ce s-a dus „Satana” să o antreneze pe Universitatea Craiova: „Din motivul ăsta am mers atunci”

Victor Pițurcă a dezvăluit motivul pentru care a mers să o antreneze pe Universitatea Craiova în sezonul 2019-2020.

Victor Pițurcă s-a lăsat păgubaș când a văzut că nu are cum să câștige titlul cu Universitatea Craiova: „Am văzut că nu se poate și m-am retras”

Victor Pițurcă, care a antrenat-o pe Universitatea Craiova în sezonul 2019-2020, a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a ales să meargă la gruparea din Bănie. „Satana” a mărturisit că s-a dus la clubul oltean în speranța că va câștiga campionatul și că va reuși să ajungă în grupele Ligii Campionilor, lucru care nu s-a întâmplat.

„Echipa lui Rotaru a rămas la ecelași nivel care i-am zis eu că este. Se plângeau jucătorii că au trei antrenamente pe zi, dar în acel an s-au bătut pentru campionat. Și nu a lipsit mult să câștige. Cum să mă sune pe mine cineva de la Craiova să-mi ceară ajutorul? Nici nu văd vreun motiv să mă sune cineva.

Nu mă interesează în momentul de față nicio echipă din România. Dacă am o echipă care să câștige campionatul și să te lupți pentru grupele Ligii Campionilor, atunci asta da. De asta am și mers la Craiova atunci, dar am văzut că nu se poate și m-am retras”, a spus Victor Pițurcă pentru Sport.ro.

Universitatea Craiova, făcută praf de Victor Pițurcă: „Nu-mi venea să cred! Să joci în asemenea manieră…”

Pițurcă a criticat în termeni duri prestația Universității Craiova din meciul de Cupă cu divizionara secundă Tunari, scor 1-1. Ilfovenii au condus o repriză întreagă, însă gruparea din Bănie a reușit să egaleze în ultimpa clipă.

„Am văzut meciul de Cupă cu Tunariul. Să joci în asemenea maniera, nici mie nu-mi venea să cred”, a mai spus „Satana”

  • Universitatea Craiova a fost ultimul club pe care l-a antrenat Victor Pițurcă, penultimul fiind Al-Ittihad.
Publicat: 29 09. 2023, 08:40
Actualizat: 29 09. 2023, 08:44