Victor Pițurcă îi mai dă o lovitură lui Gigi Becali, la doar câteva zile după ce s-a aflat că vrea să se implice la CSA Steaua și să contribuie la transformarea clubului Armatei în societate pe acțiuni.
Ce spune fostul selecționer al României despre FCSB și despre fotbaliștii milionarului, care în acest moment conduc clasamentul din Superliga, cu un avans de 8 puncte față de principala urmăritoare, CFR Cluj.
FCSB a încheiat anul 2023 din postura de principală favorită la cucerirea titlului în Superliga. Roș-albaștrii conduc clasamentul, cu 44 de puncte. În schimb, principala urmăritoare, CFR Cluj, are doar 36 de puncte.
În lupta la titlu vor mai participa Universitatea Craiova, formație cu 34 de puncte, dar și Rapid, care se află imediat în spatele oltenilor, cu 33 de puncte.
Întrebat despre avansul considerabil pe care FCSB îl are în fruntea Superligii și despre șansele roș-albaștrilor la titlu, Victor Pițurcă a ținut să îl tempereze pe Gigi Becali și să îi transmită că sezonul nu e încheiat. Fostul selecționer nu pare să fie convins de valoarea lotului de care dispune Charalambous și a indicat-o pe FCSB ca fiind o echipă inconstantă:
„FCSB nu pot să spun că e o echipă care să aibă o constanță formidabilă. Avem un campionat slab, jucători de slabă factură și o echipă mai bună, cu jucători mai buni, câștigă meciul”, a declarat Victor Pițurcă, citat de Sport.ro.
Victor Pițurcă este cunoscut ca fiind un puternic susținător al echipei CSA Steaua, echipă din în Liga 2, iar recent l-a enervat pe Gigi Becali cu planul pe care l-a pus la cale, și anume felul în care vrea să transformare clubul Armatei în societate pe acțiuni.
O opinie similară cu cea a lui Victor Pițurcă a avut și Ciprian Marica. Fostul atacant al naționalei a pus accentul tot pe lipsa de constanță a roș-albaștrilor și a transmis că situația din clasament se poate modifica rapid:
„La FCSB te aștepți să intre oricând într-o pasă proastă, să se întâmple ceva acolo. Rămâne de văzut, cert e că punctele se vor înjumătăți”, a declarat Marica, potrivit sursei citate.
În schimb, Helmut Duckadam, fost mare portar al Stelei, a spus că doar două echipe vor lupta pentru titlu:
„Tot CFR și FCSB rămân principalele favorite! Nu (n.r. – Rapidul nu poate emite pretenții la titlu), eu am spus că e prea devreme”, a completat fostul goalkeeper.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER