„Vin gratis, dar mă lași să plec dacă am ofertă”. Mihai Rotaru a dezvăluit de ce Alex Mitriță nu va putea fi ținut de Universitatea Craiova
Mihai Rotaru a dezvăluit de ce Alexandru Mitriță este greu de păstrat la Universitatea Craiova.
Fotbalistul a fost considerat de mai mulți oameni din fotbal drept unul dintre cei mai buni din stagiunea trecută a Superligii, deși nu a fost convocat pentru Campionatul European din Germania.
Mihai Rotaru a dezvăluit de ce nu îl va putea ține pe Alex Mitriță la Universitatea Craiova
Mihai Rotaru, patronul celor de la Universitatea Craiova, a dezvăluit că cel mai în formă jucător al echipei, Alex Mitriță are oferte din Arabia Saudită, dar este foarte posibilă și o mutare într-unul din campionatele tari din Europa. Vedeta oltenilor ar urma să aleagă oferta care este cea mai bună din punct de vedere financiar.
„Alexandru Mitriță este în acest moment jucătorul Universității Craiova. Acolo este un caz special… Mitriță cu siguranță că își dorește să rămână la Universitatea Craiova, este visul lui.
Desigur că sunt destul de importanți banii, mai ales când întri in a treia parte a carierei, dacă le considerăm astfel: 18-25, 25-30, 30-35. Sunt, nu că importanți, sunt foarte, foarte importanți. Aici e o chestie delicată… S-ar putea să avem surprize! Vom vedea.
Poate să fie o zi, pot să fie mai multe (n.r. până se va clarifica situația lui Alexandru Mitriță). Are o cotă importantă pentru că a făcut spectacol.
Mitriță poate să ajungă inclusiv în Vestul Europei! Nu știm, e un caz aparte… Dacă întotdeauna pentru noi e pe primul loc Universitatea Craiova, aici e puțin aparte. El a venit fără să ceară bani, a renunțat la foarte mulți bani la semnătură, a venit pe un salariu cât de cât decent în România și atunci noi trebuie să avem respect și să punem respectul pentru el la egalitate cu cel pentru Universitatea Craiova.
Este o înțelegere făcută acum un an de zile, nu este omenie. Am vorbit cu el și a spus că vine gratis, dar în condițiile în care va avea o ofertă să fie lăsat sa plece.
«Îți convine, vin, nu îți convine, nu vin». Aici nu este vorba de omenie, ci de o tranzacție și de consecințele ele”, a declarant Mihai Rotaru, potrivit Fanatik.
- În acest sezon, Alexandru Mitriță a evoluat în șapte partide, a marcat cinci goluri și a oferit o pasă decisivă.
- Pentru prima reprezentativă a României, mijlocașul a strâns 18 selecții și a marcat trei goluri.
- Cota de piață a lui Alexandru Mitriță este de 3.5 milioane de euro, conform Transfermarkt.
Un fost antrenor din Superliga a evidențiat calitățile lui Alex Mitriță
Dan Alexa, antrenorul care a pregătit în Superliga pe Dunărea Călărași și Astra Giurgiu, a analizat prestațiile celor de la Universitatea Craiova și consideră că echipa din Bănie se află într-o formă bună. Tehnicianul a lăudat calitățile jucătorilor olteni, mai ales pe cele ale lui Alex Mitriță, pe care îl consideră „cel mai în formă” jucător din Superliga.
„Pe Craiova (n.r. Universitatea) o văd mult schimbată în bine, a transferat jucători concreți, puternici, cu calitate la mijloc, unde au avut probleme până acum. Iar Mitriță, din punctul meu de vedere, e cel mai în formă jucător din Liga 1.
Erau el și cu Coman, acum a rămas Mitriță, e cel mai bun fotbalist din campionat. Face diferența, face ce e greu în fotbal: scoate mingea din grămadă, e decisiv, își asumă, rupe liniile adversarilor, e printre jucătorii rari”, a spus Dan Alexa, potrivit GSP.