Viorel Hizo îi dă peste nas juristului CSA Steaua, după derby-ul FCSB – Dinamo: „Nu vreau să am de-a face cu domnul Talpan, dar…”
Viorel Hizo, fost antrenor la Rapid, a analizat meciul dintre FCSB și Dinamo, scor 2-1, și a avut o remarcă menită lui Florin Talpan, juristul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București.
Viorel Hizo îi dă peste nas juristului CSA Steaua, după derby-ul FCSB – Dinamo
Meciul dintre FCSB și Dinamo s-a disputat sâmbătă seară, în cadrul etapei a doua din Superliga, pe Stadionul „Arcul de Triumf”, iar roș-albaștrii au învins cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Florinel Coman, în minutul 30, respectiv Darius Olaru, în minutul 35. Pentru „câini” a punctat Goncalo Gregorio, în minutul 83.
Înaintea acestei partide, conducerea lui FCSB a purtat îndelungi negocieri cu cei de la CSA Steaua pentru închirierea stadionului din Ghencea în vederea disputării meciului cu Dinamo. Nu s-a concretizat din cauza pretențiilor birocratice ale conducătorilor din Ghencea.
Viorel Hizo a analizat partida și s-a referit la FCSB ca fiind Steaua cu mențiunea că nu vrea să aibă de-a face cu Florin Talpan, colonelul de justiție al Clubului Sportiv al Armatei Steaua București aflat în război cu Gigi Becali și echipa din Superliga.
„(n.r. despre derby) Steaua (n.r. FCSB) a avut o primă repriză bună. Nu vreau să am de-a face cu domnul Talpan, dar, pentru mine, FCSB e Steaua. A fost o repriză bună, dar merita mai mult Steaua (n.r. FCSB). Dinamo este o echipă în reconstrucție clară, a pierdut câțiva timpi în perioada de transferuri, dar trebuie să-și revină rapid dacă vrea să devină din nou Dinamo.
(n.r. cum vedeți meciurile echipelor românești în cupele europene) Despre cupele europene nu aș vrea să discutăm, că nu avem motive de bucurie deocamdată. S-ar putea pe parcursul acestor preliminarii care vor începe săptămâna viitoare să avem mai mult succes. Din păcate, fotbalul a coborât nivelul de valoare”, a spus Viorel Hizo, citat de Digi Sport.
Cornel Dinu l-a distrus pe Florin Talpan
Mult mai direct decât Viorel Hizo a fost Cornel Dinu, fost mare jucător și antrenor la Dinamo, care a pus tunurile pe Florin Talpan.
„Nu e vorba de Talpan, e vorba de tot ce se întâmplă în țara asta. El este un caz de obsesie patologică, ceea ce face el acolo, dar nu e el de vină. E inadmisibil ca stadionul ăsta, care e făcut din bani publici, să nu fie folosit și de FCSB, e o răutate nemaipomenită.
Are scuză că a debutat ca ofițer de artilerie și a fost prin teatrele de operațiuni prin 1992 în primul război din Serbia, ar avea o scuză că în Irak s-a mai dat cu tunuri, artilerie, are o oarecare înclinație spre haos în comportament și gândire.
Problema e legată de forța instituțiilor noastre, nu se poate ca un singur om fără niciun argument să interzică să se joace pe un stadion care nu este al Armatei, e un stadion al poporului, făcut din banii poporului. Își face mendrele pe la toate posturile de televiziune.
Dar asta este, trebuie ocupat timpul de emisie cu tot felul de măscărici, nu cu lucruri serioase, pentru că s-au cam pierdut cei care pot să exprime esența fotbalistică”, a spus Cornel Dinu, potrivit Fanatik.