Viorel Moldovan a refuzat marea rivală pentru a semna cu Rapid! Culisele mutării sunt dezvăluite de Florin Prunea

Viorel Moldovan a refuzat Dinamo pentru a semna cu marea rivală a „câinilor”, Rapid.

Fostul fotbalist a evoluat, de-a lungul carierei, la ambele echipe, însă cea mai mare performanță din cariera sa a atins-o în Giulești, mai precis sferturile Cupei UEFA, în 2006.

Florin Prunea dezvăluie negocierile lui Viorel Moldovan cu Dinamo București

Florin Prunea a dezvăluit că știa despre acordul dintre Viorel Moldovan și Rapid București de acum două zile. Noul președinte al giuleștenilor ar fi avut de ales între două cluburi de mare tradiție, dar și mari rivale: Rapid București și Dinamo București. Fostul jucător și tehnician s-a sfătuit cu portarul „Generației de Aur” și a ales ca prima aventură din postura de oficial să o aibă în Giulești.

„Știam de acum două zile. El a avut de ales, nu a fost doar Rapid. A avut de ales între Rapid și Dinamo. A fost ofertat și de Dinamo. Chiar mi-a cerut un sfat. Este prima dată în ipostaza de conducător, și-a ales și un alt drum”, a declarat Florin Prunea, potrivit Digi Sport.

Viorel Moldovan a făcut parte din echipa UEFAntastică a celor de la Rapid București, care și-a oprit parcursul european în sferturile Cupei UEFA, fiind eliminată de FCSB, din cauza criteriul golului în deplasare. Cele două echipe românești au remizat pe stadionul „Lia Manoliu”, 0-0, și în Giulești, 1-1.

După încheierea activității de fotbalist, Viorel Moldovan a mai avut un mandat la Rapid București, însă pe poziția de antrenor principal. Sub comanda sa, în sezonul 2013 – 2014, Rapid București a reușit să revină în prima ligă, după ce a terminat pe poziția secundă a Seriei a II-a a diviziei secunde, fiind depășită numai de CSMS Iași, actuala Poli Iași.

Viorel Moldovan, prezentat la Rapid București

În ziua în care lotul antrenat de Neil Lennon s-a reunit, conducerea clubului a făcut anunțul revenirii lui Viorel Moldovan în Giulești, de data aceasta în funcția de președinte al clubului, după ce Daniel Niculae s-a despărțit de echipa patronată de Dan Șucu.

„Sunt mândru și onorat să fiu președintele acestui club, cu o istorie senzațională în spate, un club important în fotbalul românesc. Îmi doresc să construim o echipă puternică, cu un lot competitiv, pentru a ne îndeplini obiectivele, împreună cu stafful tehnic, cu cel administrativ, cu suporterii noștri. Sper ca toată suflarea rapidistă să fie alături de noi, la acest nou început. Sunt încrezător ca la finalul sezonului 2024/2025 să ne bucurăm împreună de ceea ce am realizat”, a declarat Viorel Moldovan, potrivit paginii oficiale de Facebook a clubului.

Publicat: 10 06. 2024, 23:58