Virgiliu Postolachi, înger și demon pentru UTA: „Data viitoare degajez în afara tribunei, fanii ne dau al doilea suflet”

postolachi debut superliga
Vezi galeria foto - 4 poze

După trei ani şi patru luni de secetă, Virgiliu Postolachi a înscris din nou într-un meci oficial.

Internaționalul din Republica Moldova a deschis scorul în minutul 6 al partidei dintre UTA și Universitatea Cluj (2-1), cu un voleu de la 6 metri, după o centrare a lui Vukcevic.

Bucuria a fost dublă pentru fotbalistul „roș-albilor”, cu atât mai mult cu cât era primul său meci pe arena „Francisc Neuman”.

„Aşteptam acest gol de mult timp și a venit. Am lucrat mult, mi-am creat multe acțiuni ca să pot marca și am reușit. Sunt foarte bucuros pentru echipă, sunt trei puncte foarte importante pentru mentalul nostru. Am văzut că mingea era în dreapta mea și m-am gândit că, dacă aș fi dat prea tare, s-ar fi dus prea sus. Dar, am șutat cum mi-am dorit și a intrat, sunt foarte bucuros că am putut ajuta echipa să câștige.  Ne vom pregăti bine săptămana viitoare pentru meciul cu Rapid”, a declarat la finalul partidei Postolachi, care a şi promis suporterilor utişti că va marca în Giuleşti, în meciul contra Rapidului.

Postolachi, înger și demon pentru UTA: „Data viitoare degajez în afara tribunei, fanii ne dau al doilea suflet”

Pe de altă parte, atacantul arădenilor a fost erou negativ şi la golul marcat de „U”, din prima repriză. Postolachi a încercat să protejeze un balon în lateral stânga, dar a fost deposedat de Pires, care a centrat în careu pentru reușita lui Bălan.

„Sunt puțin nervos că am greșit la golul lor, a fost vina mea. Dar, echipa nu m-a lăsat, colegii m-au susținut în permanență. Când se întâmplă așa ceva, uiți repede, treci la altă acțiune și încerci să marchezi al doilea gol ca să câștigi meciul. Colegii mi-au spus că toți jucătorii fac greșeli și nu trebuie să te gândești în continuare la asta, pentru că nu vei juca bine. Data viitoare voi degaja mingea până în spatele tribunei, e prima și ultima eroare de acest fel”, mai susține fostul jucător al lui PSG.

Poenaru: „Lipsa de experiență, de maturitate”

La rândul său, Ilie Poenaru a comentat astfel eroarea elevului său la reușita clujenilor: „A fost o fază continuată, asta m-a nemulțumit. De la respingerea lui Benga, care era singur și trebuia practic să avem o comunicare acolo și trebuia să îl anunțe pe Postolachi că este singur. S-a ajuns la o fază de corner și toți jucătorii mei de talie pentru situațiile de criză, de presiunea adversarului trebuie să coboare, pentru că ne bazăm pe talia lor.

Lipsa de experiență, de maturitate, a făcut în așa fel încât Postolachi să greșească, pentru că nu ai voie să pierzi acea minge. Era o minge câștigată, putea să joace lung, să nu punem echipa în pericol. A pierdut-o, dar mă bucur că – până la urmă –  colegii lui au reacționat și ne-au ajutat”.

„Revin încetul cu încetul, nu vreau să mă grăbesc”

Postolachi a părăsit terenul în minutul 58, când a fost înlocuit cu Orhan Ademi, iar Marin Dună a declarat la finalul partidei că schimbarea s-a făcut din rațiuni fizice. „Cred că puteam să joc mai mult, dar am avut o mică problemă la picior după un antrenament. Revin încetul cu încetul, nu vreau să mă grăbesc, pentru că atunci când te grăbești apar accidentările. Cred că peste o etapă sau două voi putea juca un meci întreg” e de părere „vârful” UTA-ei.

„Suporterii ne dau puterea să jucăm mai bine”

Fotbalistul de 22 de ani a marcat la chiar primul său meci pe arena „Francisc Neuman”, în fața a aproximativ 10.000 de suporteri utiști. „A fost o atmosferă foarte frumoasă, vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut din tribune, dar și celor de acasă, care nu au putut ajunge la stadion. Suporterii ne dau puterea să jucăm mai bine, când suntem obosiți și îi auzim ne dau un al doilea suflet”, a mai afirmat Virgiliu Postolachi.

Ultimul gol al basarabeanului într-un meci oficial datează de pe 6 aprilie 2019, când marca pentru PSG B într-o victorie cu 3-0 în fața celor de la Granville, în Championnat National 2 (liga a patra franceză). Pentru UTA a reușit o „dublă” în amicalul din Slovenia, contra bulgarilor de la Maritsa Plovdiv.

Publicat: 14 08. 2022, 16:17