FCSB sărbătorește încă primul titlu după o pauză de nouă ani, dar cei de la CFR Cluj susțin că adevăratele teste se dau în meciurile din cupele europene.
Ștefan Gadola așteaptă ca roș-albaștrii să fie la înălțime și în preliminariile Ligii Campionilor, în contextul în care Gigi Becali visează iar să joace împotriva unor giganți precum Real Madrid și Manchester City.
FCSB a câștigat la pas titlul în Superliga în acest sezon, dar rivalii din Gruia nu sunt impresionați de performanța roș-albaștrilor. Ștefan Gadola, unul dintre sponsorii vechi pe care îi are CFR Cluj, așteaptă ca FCSB să joace la fel de bine și în cupele europene.
La începutul acestui sezon, FCSB a ratat primul obiectiv important: prezența în grupele Conference League. În Ghencea, FCSB a remizat cu Nordsjaelland, scor 0-0, iar apoi danezii s-au impus pe teren propriu, scor 2-0.
„Era clar de câteva etape că se va ajunge la un astfel de deznodământ. Se aștepta toată lumea! Bravo celor de la FCSB pentru câștigarea titlului! Dar eu abia aștept să-i văd cum vor juca în Europa.
Acolo se dau adevăratele teste, se vede adevărul. Noi am adus puncte și am făcut performanțe pentru România. Să aducă și ei puncte în sezonul viitor”, a spus Ștefan Gadola, pentru ProSport.
Gigi Becali vrea să ia mai mulți jucători de valoare, convins fiind că poate să evolueze iar în cea mai importantă competiție europeană, care își va schimba formatul din sezonul viitor.
Totuși, în această ediție a cupelor europene, România nu a reușit să ducă nici măcar o echipă în grupele Conference League. Cel mai aproape de o mare performanță a fost Sepsi, eliminată la mare luptă de Bodo/Glimt, în faza play-off-ului.
„O să iau șapte-opt jucători, o să fac o echipă puternică şi vom merge în Liga Campionilor. Eu nu vreau altceva, nu mă interesează altceva. La ora asta, eu vreau maxim, Liga Campionilor, nu vreau să aud de Europa League.
Încă nu ştiu pe cine aduc, dar vreau să iau șapte-opt jucători, nu vreau să mint acum. Am vorbit la Fiorentina, aştept un preţ pentru Louis Munteanu, dar eu 1,5 milioane de euro nu dau. Mai are un an de contract. El merită cam 500 de mii de euro. Alibec ar veni gratis. Eu cred că va veni la noi, ce mi-au zis băieţii…
Eu am vorbit la semafor cu el, am deschis geamul, mi-a zis una şi alta, apoi a vorbit cu băieţii şi a zis că poate vine la noi. Să vedem acum”, a declarat Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER