Vlad Achim a prins curaj după victoria lui FC U Craiova cu FC Botoșani. „Încercăm să ducem echipa cât mai sus!” Mesaj pentru suporterii care și-au suspendat activitatea
Vlad Achim, unul dintre liderii din vestiarul lui FC U Craiova, a prins curaj după victoria obținută de echipa sa în fața lui FC Botoșani.
Vlad Achim a prins curaj după victoria lui FC U Craiova cu FC Botoșani. Mesaj pentru suporterii care și-au suspendat activitatea
FC U Craiova a învins-o pe FC Botoșani, scor 1-0, în etapa a 4-a din Superliga, iar formația patronată de Adrian Mititelu a bifat prima victorie în sezonul 2023-2024.
După primele trei puncte luate în actualul sezon din Superliga, Vlad Achim le-a promis suporterilor care și-au suspendat activitatea că vor face tot posibilul să ducă echipa cât mai sus în clasament.
„Ne bucurăm că am spart gheața, o victorie foarte reușită. A fost un început de an foarte tensionat, suporterii au fost dezamăgiți, dar noi suntem aici și o să luptăm să scoatem echipa din zona în care am dus-o. Suporterii se pot supăra, își pot suspenda activitatea, dar noi suntem aici și o să încercăm să ducem echipa cât mai sus. Vreau să le transmit că situația nu este atât de gravă pe cât pare. Am început prost, dar acest club a mers doar în sus, situația nu e atât de gravă, iar în anul acesta încercăm să ducem echipa cât mai sus.
Acasă suntem o echipă puternică. Dacă nu mai facem greșeli e greu ca cineva să scoată puncte la noi acasă”, a spus Vlad Achim după FC Botoșani – FC U Craiova, scor 0-1.