Vlad Chiricheș, surprins în cârje la derby-ul Dinamo – FCSB! Ce a făcut fundașul în zona vestiarelor. FOTO

Sursă foto: Orangesport
Vezi galeria foto - 5 poze

Vlad Chiricheș (34 de ani), fundașul central de la FCSB, a fost surprins la derby-ul dintre Dinamo și FCSB din Superliga.

FCSB joacă pe Arena Națională cu Dinamo în etapa a 17-a din Superliga, iar jucătorii lui Elias Charalambous au avut parte de susținerea lui Vlad Chiricheș înaintea partidei.

Vlad Chiricheș a mers în cârje la meciul Dinamo – FCSB

Cum meciul dintre Dinamo și FCSB este foarte important pentru jucătorii celor două echipe, dar și pentru suporteri, Vlad Chiricheș a dorit să fie alături de coechipierii săi la partida de pe Arena Națională.

Chiar dacă s-a operat recent și are nevoie de cârje pentru a se deplasa, Vlad Chiricheș a mers în zona vestiarelor pentru a-și încuraja coechipierii înaintea partidei cu Dinamo.

Înainte să dea mâna cu toți coechipierii săi, Vlad Chiricheș a fost surprins în timp ce discuta cu Mihai Pintilii, delegatul de la FCSB care este și antrenorul secund al lui Elias Charalambous.

Vlad Chiricheș, operat de urgență în Finlanda

Vlad Chiricheș, fostul jucător de la Cremonese, a suferit o ruptură musculară și a fost supus unei intervenții chirurgicale în Finlanda. 

Marți, a fost în Finlanda cu doctorul nostru. Problema pe care o are a fost rezolvată la unii jucători celebri de către un profesor din Finlanda. Nu e ce ne doream, sperăm să fie finalul problemei, să se refacă. E foarte important și consultul clinic. Se va ajunge la intervenție cel mai probabil. Va mai sta 3-4 luni.

Nu ia în calcul să se retragă. A mai avut rupturi musculare, a avut tot felul de accidentări. Ideea e că vom aștepta mai mult decât ne-am fi dorit.

Chiricheș renunță la bani în perioada asta cât lipsește, rar găsești jucători ca el. El vrea să mai joace, nu să se retragă. E o mare lovitură în lupta la titlu, eu îl vedeam mereu în echipa de start”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.

Vlad Chiricheș a bifat doar șapte meciuri în tricoul vicecampioanei României în sezonul actual. Acesta s-a accidentat în duelul cu UTA Arad, iar locul său a fost luat de Siyabonga Ngezana, fundașul central transferat din Africa de Sud.

Cotat de site-urile de specialitate la 900.000 de euro, Vlad Chiricheș a jucat pe parcursul carierei la Cremonese, Sassuolo, SSC Napoli, Tottenham, Pandurii Târgu Jiu, Curtea de Argeș și Benfica U19.

  • 9,5 milioane de euro a încasat Gigi Becali în august 2013 de pe urma transferului lui Vlad Chiricheș la Tottenham
Publicat: 26 11. 2023, 21:02
Actualizat: 26 11. 2023, 21:03