Vlad Chiricheș, tot mai aproape să își piardă locul de titular la FCSB. Gigi Becali îl ridică în slăvi pe sud-africanul Siyabonga Ngezana: „Ai văzut cum joacă? Are tot ce vrei!”
Siyabonga Ngezana s-a acomodat mai greu la FCSB, însă Gigi Becali nu s-a îndoit nici măcar o secundă de calitățile fundașului sud-african. Fostul apărător de la Kaizer Chiefs a primit o mulțime de laude din partea patronului.
Siyabonga Ngezana l-a „cucerit” definitiv pe patronul Gigi Becali: „Ce fotbalist! Are forță, viteză, tehnică”
Gigi Becali, finanțatorul celor de la FCSB, a vorbit la superlativ de Siyabonga Ngezana, deși sud-africanul a avut probleme mari de acomodare și a debutat abia după aproximativ două luni de la prezentarea sa oficială.
În contextul accidentării lui Vlad Chiricheș și a laudelor primite de la patron, fostul apărător de la Kaizer Chiefs ar putea profita de moment pentru a se impune la gruparea roș-albastră.
„Ai văzut cum joacă Ngezana? Să vezi ce fotbalist o să fie. Are forță, viteză, tehnică, tot ce vrei”, a declarat Gigi Becali.
Ngezana, probleme mari de acomodare la FCSB: „Nu e ușor să schimbi țara, să te adaptezi”
După ce FCSB a spulberat-o pe Universitatea Craiova, scor 3-0, Ngezana, care a jucat primul său meci ca titular din primul minut la gruparea roș-albastră, a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a debutat abia în înfrângerea cu UTA, scor 1-2, deși el se afla în lotul echipei de aproximativ două luni.
„Nu e ușor să schimbi țara, să te adaptezi. Le mulțumesc oamenilor care m-au ajutat să mă obișnuiesc aici. A fost greu pentru mine, nu e ușor pentru mine.
A trebuit să îmi aștept șansa. Dar, nu este despre mine, ci despre echipă. A venit șansa în această seară și am profitat de ea. Este un vis devenit realitate, dar nu e ușor.
(n.r. De ce ai ales să vii să joci în campionatul din România?) Am venit aici pentru că e Europa. E un vis să fiu aici. Da, acesta este motivul.
E foarte frumos când stadionul este plin. Nu pot să spun care sunt mai buni (n.r. fanii din Africa de Sud sau fanii din țara noastră). Ne place să vedem stadionul plin. A fost foarte frumos”, a declarat Siyabonga Ngezana, la finalul meciului.