Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, a dezvăluit ce urmează pentru formația din „Ștefan cel Mare”, după ce sâmbătă seară a revenit în Superliga. Dinamo a câștigat barajul cu FC Argeș, scor 8-5 la general (6-1 în tur și 2-4 în retur).
Vlad Iacob, administratorul special al celor de la Dinamo, a oferit declarații la cald după ce echipa din „Ștefan cel Mare” a ieșit triumfătoare din barajul cu FC Argeș și a promovat în Superliga.
La capătul unui sezon în care nimeni nu îi dădea nicio șansă, Dinamo a reușit imposibilul, iar Vlad Iacob transmite că situația nu se va schimba nici în sezonul viitor. Dinamo nu se va mulțumi doar cu revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc, ci va ataca play-off-ul încă din sezonul 2023 – 2024, după cum a lăsat de înțeles Vlad Iacob:
„Sună aproape incredibil, e aproape neverosimil. Toată suflarea dinamovistă a trăit niște sentimente excepționale. Vreau să le transmit suporterilor un mesaj de mulțumire, au fost fantastici, au ținut clubul în viață când nu era nimeni. E în primul rând o victorie a lor. Au salvat clubul de la faliment și apoi am ajuns înapoi în Superliga în condițiile în care nimeni nu ne dădea nicio șansă. Dinamo trebuie să fie în Superliga, aici îi e locul.
De la început am avut foarte mare încredere în oamenii pe care i-am avut alături și am crezut că putem reveni. Am avut foarte mare încredere în Ovidiu, în jucătorii pe care i-am transferat. Am avut încredere că ne putem califica în play-off ca prim pas, după care am realizat această performanță extraordinară și am reușit să promovăm.
Avem două planuri la care lucrăm de câteva săptămâni. Vom merge pe cel mai fericit dintre ele, va fi foarte mult de muncă. Atât în plan administrativ sunt chestiuni de rezolvat foarte rapid, apoi trebuie să începem cu recrutarea. Să reorganizăm clubul la nivel intern și administrativ, să readucem fanii aproape de club și să îi avem și în Superliga atât de aproape cum au fost în aceste nopți. Atunci eu sunt convins că putem ajunge în prima parte a clasamentului și de ce nu să visăm frumos și să încercăm să mergem cât mai sus. Nu vreau să fac declarații foarte ambițioase acum, ne așteaptă foarte mult de muncă”, a declarat Vlad Iacob, la Digi Sport.
Tofan, Jakolis și Arnold Garita, cu o dublă, au fost marcatorii lui FC Argeș, pe Stadionul Orășenesc Mioveni. De partea cealaltă, golurile lui Dinamo au fost înscrise de Ghezali și Pop. Andreas Calcan a lăsat-o pe FC Argeș în 10 oameni din minutul 55, când a văzut al doilea cartonaș galben din partea lui Sebastian Colțescu, pentru un fault de neînțeles comis la mijlocul terenului.
FC Argeș: Straton – Tofan, Turda, Dobrosavlevici, Vianna – Calcan, Bassong, Zebic, Pîrvu – Jakolis – Garita Rezerve: Micle – Biai, Moisie, Ene, Oprescu, Dinoci, Ciuciulete, Manole, Celestine Antrenor: Bogdan Argeș Vintilă
Dinamo: Dujmovic – Giafer, Larrucea, Bena – Moura, Iglesias, N. Roșu, Amzăr – I. Roșu, Al. Pop, Ghezali Rezerve: Oncescu – Bani, Țîră, D. Irimia, Al. Irimia, Borcea, Al. Șerban, Buleică, A. Florescu Antrenor: Ovidiu Burcă
Stadion: Orăşenesc (Mioveni) Arbitru: Sebastian Colțescu / A1: Marius Bobe; A2: Constantin Ghiciulescu Arbitru VAR: Viorel Flueran; Arbitru asistent VAR: Adrian Popescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER