Vlad Iacob nu i-a rămas dator lui Ovidiu Burcă: „Dacă aș fi fost în locul lui, nu aș fi făcut asta” | VIDEO
This browser does not support the video element.
Vlad Iacob nu i-a rămas dator lui Ovidiu Burcă, după ce antrenorul lui Dinamo l-a criticat pe deja fostul administrator special al clubului din Ștefan cel Mare pentru faptul că a generat o atmosferă tensionată în cadrul echipei, în urma războiului pentru putere pe care l-a purtat în ultimele săptămâni cu Andrei Nicolescu.
Vlad Iacob nu i-a rămas dator lui Ovidiu Burcă: „Dacă aș fi fost în locul lui, nu aș fi făcut asta”
Această dispută a fost tranșată în cursul zilei de joi, când în urma Adunării Generale a Acționarilor, care a fost convocată de către acționarul majoritar „Red & White 2022 Management”, Vlad Iacob a fost destituit din funcția de administrator special, iar rolul acesta a fost preluat chiar de către Andrei Nicolescu.
Cu această ocazie, Iacob a susținut o conferință de presă în care a punctat mai multe aspecte, inclusiv acela că în prezent Dinamo nu ar dispune de fondurile necesare pentru susținerea activității până la finalul acestui sezon.
De asemenea, la un moment dat el a fost întrebat și despre declarațiile făcute recent de Ovidiu Burcă, cel cu care a avut o relație foarte bună în trecutul apropiat, antrenorul „câinilor” criticându-l pe Iacob pentru conflictul pe care l-a purtat în ultima perioadă cu Andrei Nicolescu.
Am încercat să-i fiu mentor lui Vlad, să-i dau câteva sfaturi, dar se pare că nu am reușit. Ce a făcut în ultima vreme nu îi face bine lui Dinamo”, a spus Ovidiu Burcă recent.
Antrenorul lui Dinamo, acuzat că s-a poziționat de partea lui Andrei Nicolescu în scandalul intern din „Ștefan cel Mare”
Vlad Iacob a catalogat într-o oarecare măsură drept neinspirată această declarație și l-a criticat pe antrenor pentru faptul că s-a poziționat mai degrabă de partea lui Nicolescu în acest conflict, în baza relației foarte bune pe care o are cu acesta de mai mulți ani, în loc să fie neutru în această speță, așa cum consideră el că ar fi fost normal în contextul dat.
„Cunosc foarte bine relația pe care Ovidiu Burcă o are cu Andrei Nicolescu de foarte mulți ani. Dacă aș fi fost în locul lui, aș fi rămas cel puțin neutru. Nu înseamnă că îi critic poziția, este pur și simplu alegerea pe care aș fi făcut-o eu dacă aș fi fost în locul său.
În niciun caz nu aș fi făcut afirmații cu privire la mentorat. Eu nu m-am înscris aici la un program de mentorat, la faptul că a încercat să-mi fie mentor. Într-adevăr, mi-a și prezentat scuze personal în special pentru acea afirmație, însă nu cred că era cazul pentru ca antrenorul să intervină între administratorul special și acționarii clubului”, a spus Vlad Iacob la conferința de presă.