Vladimir Screciu pregăteşte o revenire în forţă: „2024 n-a existat pentru mine, lupt pentru event şi să ajung la Mondiale!”
Pentru Vladimir Screciu, anul 2024 a fost unul de uitat şi el însuşi spune că nici „nu a existat”, din pricina accidentărilor grave suferite, prima survenind la ultimul meci din 2023, apoi a urmat recidiva.
Screciu a pierdut Europeanul din Germania cu naţionala României şi a revenit pe teren abia pe final de an, dar nu la nivelul arătat înainte de accidentări. Mijlocaşul de 24 de ani este convins că forma sa va fi alta după stagiul de iarnă pe care oltenii îl efectuează în Lunca Jiului. Screciu, titular la naţională în preliminariile pentru EURO 2024, speră să revină printre tricolori şi să fie prezent la Mondialul de anul viitor, dar înainte îşi doreşte eventul cu Universitatea Craiova.
Screciu: „Anul 2024 nici nu a existat pentru mine”
„Mie mi-a prins bine acest cantonament, mai ales că am avut acele probleme şi am pierdut ultimele două stagii. O să vedeţi pe teren că voi arăta altfel, fiindcă 2024 pentru mine nici nu a existat, am jucat numai câteva meciuri în martie şi acum pe final, când nu am arătat aşa cum doream. Aveam aşteptări mari, mă gândeam că o să fiu la EURO, dar asta e, voi lupta să ajung la Mondial, mai ales că avem cei mai accesibili adversari în grupa de calificare, avem o motivaţie în plus să luptăm pentru primul loc. Sper să lucrez şi eu sub comanda domnului Mircea Lucescu. Noi, Austria şi Bosnia ne vom lupta pentru prima poziţie, Elvir Koljic ne-a spus că Bosnia este o echipă în creştere. Nu pot să aleg între eventul cu Craiova şi calificare la Mondiale, pentru că îmi doresc foarte multe ambele lucruri” spune Vladimir Screciu, care va împlini 25 de ani peste câteva zile, pe 13 ianuarie.
„Trebuie să ne luăm revanşa cu Dinamo”
Primul meci din 2025 pentru Universitatea Craiova este derby-ul cu Dinamo, pe 19 ianuarie, de la ora 20.30, pe arena „Ion Oblemenco”, iar Screciu spune că el colegii săi au o revanşă de luat după eşecul din tur, la acel meci acuzând şi o anumită lipsă de fair-play a gazdelor, inclusiv a jucătorilor dinamovişti.
„Dacă Mister se gândeşte la event, noi trebuie să gândim la fel, campionatul e strâns, trebuie să ne concentrăm şi să acumulăm puncte. Urmează derby-ul cu Dinamo, am suferit la ei, trebuie să ne luăm revanşa neapărat, eu nu cred că a fost normal ce s-a întâmplat acolo, cum a fost terenul şi comportamentul jucătorilor de la Dinamo a întrecut orice măsură şi îi aşteptăm şi noi acum, este un plus de ambiţie. Dinamo e altă echipă faţă de anul trecut, de asta este sus, trebuie să avem grijă şi trebuie să-i tratăm ca atare. În tur n-am putut să le punem probleme în atac, acum o să fie altă situaţie” a declarat Vladimir Screciu.
- 14 meciuri are în acest sezon Screciu la Universitatea Craiova
- 2 milioane de euro este cota lui Vladimir Screciu
- 4 selecţii are Screciu la echipa naţională a României