Gigi Becali a avut o reacție uluitoare, după Oțelul – FCSB 1-4.
Miliardarul din Pipera a spus clar care este părerea lui despre echipa pe care o are FCSB în momentul de față și despre cum și-a imaginat-o atunci când a intrat în fotbal pentru prima oară. Gigi Becali este impresionat de felul în care se prezintă FCSB pe teren, iar acesta a spus că a dorit să îl imite pe Mihai Viteazu la un moment dat.
Gigi Becali surprinde din nou și vorbește la superlativ de această dată de jucătorii săi și spune că FCSB-ul din prezent este cea mai bună versiune a echipei pe care a preluat-o de mai bine de 20 de ani. Latifundiarul din Pipera a spus că jocul grupării pe care o finanțează îi este pe plac, iar în acest fel se poate uita relaxat la fiecare meci din fața televizorului.
FCSB este acum echipa pe care mi-o doresc de 20 de ani, de când sunt în fotbal. De fapt, 25, că din 2000 am intrat. Asta e echipa pe care mi-o doresc, să domine adversarul, să nu-i dea mingea, să câștig lejer, să stau liniștit în pat și să mă uit la televizor fără emoții. Putere, forță, tehnică, jucătorii joacă, se văd relațiile de joc. Altădată voiam să-l imit pe Mihai Viteazul (asta-i pohta ce am pohtit), dar acum am și eu o vârstă, termin cu lucrurile astea”, a spus Gigi Becali la GSP.
Omul cu banii de la campioana României nu s-a ferit să vorbească la superlativ despre elevii lui Elias Charalambous nici după meciul din UEFA Europa League, unde FCSB a remizat cu Olympiacos, scor 0-0.
Am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu. Suntem echipă mare pentru că avem condiție fizică mai bună decât Olympiacos – asta s-a văzut în repriza a doua, când am dominat jocul. Când l-a eliminat pe Bârligea, jocul era în mâinile noastre. Nu au avut nicio ocazie, nicio ocazie nu au avut. Noi puteam marca atunci, dacă Bîrligea îi dădea corect pasa lui Miculescu. Este un egal mare pentru noi, în 10 oameni, iar, și mă mândresc cu echipa mea”, a spus Gigi Becali, conform sursei precizate anterior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER