Yassine Bahassa, trecut pe linie moartă de FC U Craiova pentru că nu vrea să prelungească acum contractul! Adrian Mititelu i-a dat o lecție francezului dorit de Gigi Becali și Dan Șucu. EXCLUSIV
Yassine Bahassa a refuzat ofertele de prelungire pe care Adrian Mititelu i le-a făcut și FC U Craiova a decis să îi dea o lecție în Giulești, la meciul cu Rapid, unde a rămas pe banca rezerve pe tot parcursul partidei.
Sursele ProSport susțin că oficialii oltenilor iau în calcul pe viitor, dacă francezul va continua să blocheze negocierile cu clubul, să îi aplice aceeași pedeapsă, dar pe termen nedeterminat.
Yassine Bahassa, trecut pe linie moartă de FC U Craiova pentru că nu vrea să prelungească acum contractul!
Astfel, Bahassa ar urma să nu mai joace deloc la Craiova în play-off sau pe finalul play-out-ului, dacă nu va accepta propunerea generoasă a lui Mititelu. Din informațiile noastre, finanțatorul „juveților” ar fi acceptat să îi pună și o clauză de reziliere pentru o sumă „decentă”, în jurul a un milion de euro, în ideea de a-l lăsa să se transfere pe viitor, dar fără ca echipa din Bănie să îl piardă gratis.
În acest moment însă, francezul nu pare deloc tentat să semneze prelungirea contractului, dacă e să judecăm bazat pe acțiunile sale din ultimele săptămâni, astfel că are șanse mari să se alăture unui nou club din vară. Totuși, dacă nu va juca deloc vreme de șase luni, Bahassa ar putea avea enorm de suferit și va avea mult de recuperat pentru a se pune la punct 100% cu pregătirea fizică, dar și pentru a reintra în ritm.
„Magicianul” din Bănie nu duce, însă, lipsă de opțiuni, iar cel care i-a fost un mare fan încă din clipa în care a debutat în Superliga este chiar patronul celor de la FCSB, Gigi Becali. Mai mult, o declarație oferită de afacerist pentru ProSport în finalul anului precedent alimentează zvonurile că Bahassa nu va semna prelungirea înțelegerii cu FC U Craiova și ar putea ajunge chiar la gruparea roș-albastră din luna iulie.
„M-am interesat și am aflat niște lucruri de Bahassa. Pe Bahassa pot să îl iau la FCSB dacă îl vreau liber de contract în vara anului viitor. De ce să mai plătesc bani pe el dacă l-aș putea lua liber de contract? Dar, hai că nu vreau să mai vorbesc de fotbaliștii lui Mititelu chiar în săptămâna meciului dintre noi.
Nu vreau să mă cert cu Mititelu, dar eu așa am aflat despre Bahassa. Am aflat că la vară rămâne liber de contract, iar acum în iarnă intră în ultimele șase luni de contract acolo la Mititelu”, a spus Becali, pentru ProSport.
FC U Craiova o întâlnește în această seară, vineri, 26 ianuarie, pe campioana en-titre a României, Farul Constanța, în deplasare, iar Yassine Bahassa nu se află nici măcar pe banca de rezerve pentru formația lui Giovanni Costantino, francezul ajungând, astfel, la al cincilea meci consecutiv în care nu bifează nici măcar un minut! Ultima apariție a avut loc pe 3 decembrie 2023, când reușea să și marcheze în eșecul suferit în deplasare cu U Cluj, 1-2.
-
17 meciuri, un gol și trei pase decisive sunt cifrele lui Yassine Bahassa în acest sezon de Superliga
-
600.000 de euro este cota de piață a francezului, conform Transfermarkt
Declarația enigmatică făcută de Mititelu despre Bahassa, la finalul lui 2023
La finalul lui 2023, Mititelu dezvăluia că i-a făcut o ofertă „de nerefuzat” lui Yassine Bahassa, însă, spre dezamăgirea lui, francezul l-a lăsat „cu ochii-n soare”. Patronul de la FC U Craiova a insinuat la vremea respectivă că ia în calcul posibilitatea ca mijlocașul să se fi înțeles cu o altă echipă.
„Bahassa e sub contract cu noi până în 30 iunie 2024. I-am făcut o ofertă de nerefuzat, dar se pare că n-a fost atât de nerefuzat că ne-a refuzat sau cel puţin nu ne-a răspuns la ea. Probabil altcineva i-a dat mai mult. Asta e.
Probabil că de la 1 august 2024 va putea juca la orice echipă îşi doreşte el şi sperăm ca atunci când vine din vacanţă să înţeleagă că acest club i-a oferit foarte mult, i-a oferit posibilitatea să se afirme, să se remarce. Ştiţi cum e? Sunt unii impresari care vor dintr-un jucător să-şi facă vilă, să-şi ia casă, să-şi ia apartament în Dubai”, a spus Adrian Mititelu.