Zeljko Kopic a început revoluția la Dinamo: antrenorul croat a făcut „lista neagră” și vrea să dea afară cinci fotbaliști dintr-un foc!
„Câinii” au izbutit să încheie anul cu două victorii consecutive în campionat, 2-0 cu FC Botoșani, în deplasare, și 1-0 cu FC Voluntari.
Aflat de trei săptămâni pe banca lui Dinamo, Kopic s-a decis deja asupra primilor cinci fotbaliști pe care nu se va mai baza și din 2024 și aceștia vor părăsi echipa în această iarnă.
Potrivit Sport.ro, Filip Dujmovic, Iulian Roșu și Cătălin Țîră, fotbaliști cu o contribuție importantă în campania precedentă de Liga 2, dar care n-au reușit să se adapteze rigorilor fotbalului de prim eșalon, își vor rezilia contractele cu Dinamo.
În schimb, Valentin Borcea și Deniz Giafer vor fi împrumutați la alte echipe pentru a prinde mai multe minute pe gazon, mai anunță sursa citată.
Conducerea lui Dinamo a anunțat deja, pentru ProSport, prin vocea acționarului Andrei Nicolescu, faptul că Zeljko Kopic va avea avea un cuvânt important de spus în alcătuirea strategiei de transferuri în această iarnă.
„Avem o listă scurtă cu niște jucători despre care considerăm că pot impacta fotbalul românesc, pentru că au mai fost sau sunt în fotbalul românesc și avem o listă extinsă pentru jucători pentru posturile pe care antrenorul le consideră necesare a fi actualizate.
Chiar am discutat cu Zeljko și, cumva, i-am spus că îmi trebuie, din partea lui, în perioada asta, alura asta de manager, un pic să depășească această condiție de eu antrenez ce îmi aduceți. Am avut această discuție cu el și a fost foarte pozitiv, pentru că are și el o grămadă de resurse pe care le poate accesa.”, a transmis Andrei Nicolescu în ultima ediției a emisiunii EXCLUSIV DINAMO.
După 21 de etape scurse din acest sezon de Superliga, Dinamo ocupă locul 15, penultimul, cu doar 16 puncte, la șapte lungimi în urma celor de la Poli Iași, care se clasează pe primul loc de baraj.
„E un sentiment plăcut (n.r. că au câștigat două meciuri la rând). Pregătirea meciului a fost să începem ofensiv, să atacăm din primul minut. A fost dificil, adversarii s-au apărat foarte bine. În repriza a doua, cred că am jucat mai bine, ne-am creat ocazii. Până la urmă, cred că am meritat aceste trei puncte.
Cred că cel mai important a fost că nu am renunțat în niciun moment. Am luptat pentru fiecare minge, pentru fiecaere metru din teren. Cred că de aceea merităm aceste trei puncte. E bine să câștigi două meciuri, dar suntem încă în zona în care trebuie să ne luptăm pentru supraviețuire. Desigur, e un pic mai bine acum și e bine pentru întreg clubul.
Toți cei care lucrează în domeniu știu că nu ai mult timp de pauză, trebuie să te menții în formă. Asta e meseria de fotbalist și a tuturor celor care lucrează în fotbal.
(n.r. întrebat despre Djokovic și Rotariu) Știu cine sunt, sunt jucători buni, dar sunt mulți jucători buni. Cred că Dinamo e un club special, suntem într-un moment dificil, dar toți cei care vin aici trebuie să înțeleagă ce înseamnă Dinamo și să vină cu toată energia. (n.r. întrebat despre bugetul pentru transferuri) Nu știu care e bugetul meu acasă, dar la club… Nu pot să vorbesc despre asta”, a spus Zeljko Kopic, la flash-interviul de după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER