Dinamo l-a transferat pe atacantul Alexandru Pop, iar acum antrenorul Zeljko Kopic a anunțat alte trei mutări pe care „câinii” le au pregătite în perioada de mercato din această iarnă.
Lotul roș-albilor a plecat vineri la prânz din România în cantonamentul din Antalya, unde vor disputa două partide de pregătire.
Dinamo l-a transferat recent pe atacantul Alexandru Pop de la Oțelul Galați, jucător pe care au achitat 125.000 de euro, iar acum antrenorul Zeljko Kopic a anunțat alte trei mutări pe care „câinii” le au pregătite în perioada de mercato din această iarnă.
Lotul roș-albilor a plecat vineri la prânz din România în cantonamentul din cantonamentul din Antalya, unde vor disputa două partide de pregătire. Pe 8 ianuarie, cu FC Zurich (locul 6 din Elveția), și pe 13 ianuarie, cu Novi Pazar (locul 10 din Serbia).
„A fost bine în vacanță. M-am odihnit câteva zile. După aceea, am început pregătirea pentru partea a doua a sezonului, am început să discutăm despre ce jucători vin, am analizat piața, l-am adus pe Pop de la Oțelul. Mai așteptăm să mai vină doi sau trei jucători. Toți jucătorii sunt pregătiți, se pot antrena, situația e una bună acum.
Adnan (n.r. – Golubovic) s-a antrenat și el normal azi și toți sunt pregătiți pentru acest cantonament. Avem un plan, sper ca situația să fie una bună, să nu fie accidentări și vom fi gata de primul meci, cel de la Craiova. Vrem să fim pregătiți pentru această partidă”, a spus Zeljko Kopic.
„Echipa este pe un drum bun. Va fi un cantonament greu, precum cel din vară, dar munca noastră a dat roade după acel cantonament. Anul 2025 sper să ne aducă foarte multe bucurii și să intrăm în play-off”, a declarat și Cătălin Cîrjan, mijlocașul coordonator lui Dinamo, într-un videoclip postat de club, pe rețelele de socializare.
„Alexandru Pop – de astăzi Câine Roșu!”, au anunțat dinamoviștii în ultima zi a anului 2024. „Salutare, câini! De astăzi mă alătur haitei alb roșii din Ștefan cel Mare! Abia aștept să simt atmosfera pe care o creați meci de meci și împreună să triumfăm pentru Dinamo! Să facem istorie! Așa că, fie vreme bună, fie vreme rea, câini până la moarte și dincolo de ea!”, a fost prima reacție a lui Alex Pop, după prezentarea oficială la Dinamo.
Fotbalistul nu a plecat alături de lotul dinamovist în Turcia, fiind plecat în vacanță, el urmând a face joncțiunea cu noii săi coechipieri în acest week-end în Antalya.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER