Lui Zeljko Kopic i s-a prelungit automat contractul cu Dinamo după ce echipa alb-roșie a scăpat într-un mod de-a dreptul miraculos de la retrogradare în acest sezon.
Antrenorul croat a dezvăluit ce strategie va adopta în noua stagiune și și-a expus planurile pe termen scurt, planuri care vizează în principal o campanie bună de achiziții.
Tehnicianul „câinilor” dă detalii importante despre cum v-a arăta Dinamo în viitorul campionat, ce achizițiie trebuie făcute neapărat în toate compartimentele, pentru ca echipa să revină în prim-planul fotbalului românesc, așa cum a fost până acum un deceniu și jumătate.
Zeljko Kopic lasă de înțeles că se va concentra mai mult pe transferurile de jucători români în această vară, așa cum își doresc și fanii dinamoviști, însă totodată și fotbaliștii buni de peste hotare vor fi soluții de luat în seamă, deoarece, spune croatul, calitatea jucătorului primează în fotbal.
„Trebuie să discutăm cu jucătorii care rămân, să vedem pe cine păstrăm, am discutat deja cu cei din conducere. Să vedem dacă Darko și Edgar rămân, Rici a plecat, trebuie să aducem jucători în apărare, Pavicic e împrumut, Dani Iglesias a plecat, Neluț la fel, avem nevoie în toate compartimentele jucători.
Vorbim de fiecare dată de români, străini, pentru mine Dinamo e club din România, lumea vrea să vadă jucători din țară, dar eu am sunat jucători români, dar nu au vrut să vină, să își asume riscul de a retrograda. Dacă putem găsi jucători de calitate, cu personalitate, energie, calitate sportivă, să fie români, e mai bine decât să aduci străini.
Dar în final, trebuie să găsim jucători care pot face Dinamo un club mai bun, o echipă mai bună. Calitatea e cea mai importantă. Dacă compari cu alte cluburi, mare parte dintre jucători, trebuie să fie români, dacă sunt din Academie, cu atât mai bine, dar trebuie să fim realiști, să înțelegem unde suntem, cum ne putem compara cu alte cluburi și ce profil de jucători putem aduce”, a declarat antrenorul lui Dinamo pentru Radio Dinamo 1948.
Chiar dacă a trecut foarte puțin de la manșa secundă cu Csikzsereda, care a însemnat rămânerea în Superligă, Zeljko Kopic și-a făcut temele și a transmis deja conducerii listă cu transferurile pe care le dorește în această vară.
Tehnicianul croat susține că bugetul de transferuri al echipei nu este unul la nivelul granzilor din Superligă, însă este convins că va putea alcătui un lot echilibrat, atât din jucători români, cât și din cei străini, cu care să atace play-off-ul în noua stagiune din Liga 1.
„Eu le-am spus din analiza mea inițială, a pozițiilor deficitari, ideile de joc, le-am spus ce mi-aș dori. Toți și-ar dori jucători compleți, nu e realist, pentru mine e important ca fundaș să fii puternic, să aibă detentă, dar și un plus de calitate la construcție, pentru a oferi calitate ofensivă.
Am discutat, am explicat ce îmi doresc. În momentul de față, avem multe variante, jucători, dar e vorba de ceea ce ne dorim, să avem echilibru între români și străini, dar și partea financiară, trebuie să înțelegem cât putem investi în fiecare jucător”, a concluzionat Zeljko Kopic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER