Zeljko Kopic e mândru de toată echipa după victoria cu UTA, dar trage un semnal de alarmă. Ce trebuie să rezolve antrenorul croat
Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, este mândru de absolut toți jucătorii săi după victoria cu UTA, scor 1-0, în ultima etapă din sezonul regulat al Superligii.
Croatul își avertizează însă fotbaliștii să nu se relaxeze după acest succes extrem de important, care a urcat echipa alb-roșie pe locurile de baraj pentru salvarea de la retrogradare.
Zeljko Kopic e mândru de echipă după victoria cu UTA, dar trage un semnal de alarmă. „Nu trebuie să ne relaxăm”
Tehnicianul lui Dinamo își felicită jucătorii după izbânda cu UTA, însă este conștient că trebuie să gestioneze foarte bine în perioada următoare o eventuală relaxare a acestora în contextul ultimelor rezultate foarte bune din ultima perioadă.
”O primă repriză bună, am avut multe șanse să marcam. Am fost foarte buni pe tranziție. Am reușit să avem o defensivă sigură, dar mi-aș fi dorit să punem mai multe probleme în atac. Sunt mândru de toată echipa.
Suntem încă în zona de jos. Trebuie să continuăm, suntem pe drumul cel bun. Cred că până la urmă vom reuși să ne salvăm. Va fi un play-off foarte dur, nu trebuie să ne relaxăm după această victorie.
Suntem într-o formă bună, dar întotdeauna sunt lucruri de îmbunătățit. În toate departamentele trebuie să fim mai buni, sa reușim să marcăm mai mult, să fim mai periculoși pe contraatac. Politic este un jucator important, produce spații coechipierilor dar trebuie să avem grijă de el, vine dupa o accidentare”, a declarat Zeljko Kopic.
Căpitanul a dezvăluit care a fost până acum marea problemă a lui Dinamo
Răzvan Patriche, căpitanul lui Dinamo, a dezvăluit care a fost marea problemă a echipei în prima parte a sezonului, cu Ovidiu Burcă antrenor. Apărătorul central apreciază totuși și faptul că Dinamo dispune acum de jucători valoroși, după transferurile efectuate în iarnă, iar asta se vede în evoluțiile foarte bune ale echipei în teren.
„Ne bucurăm că aducem puncte, că am urcat în clasament și trebuie să ne îndeplinim obiectivul. Eram două echipe în formă bună. Am dominat jocul în prima repriză, iar în a doua am suferit, am vrut să ținem de rezultat. Importantă e victoria. La noi a fost o problemă mentală înainte, a fost greu până am obținut prima victorie. Avem acum jucători de calitate, iar asta s-a văzut în teren. Îi mulțumim lui Mircea Lucescu că este alături de noi”, a spus căpitanul Patriche.
La rândul său, Hakim Abdallah spune că Dinamo a arătat în teren că a fost echipa mai bună, care a dorit mai mult să câștige cele trei puncte puse în joc. Atacantul din Madagascar „își pune cenușă în cap” după ratările uriașe din meciul de la Iași, dar promite că se va revanșa în play-out-ul Superligii.
„Am jucat un fotbal bun în prima repriză, iar în a doua am suferit puțin. Important e că am obținut cele trei puncte. Am arătat că ne-am dorit punctele mai mult decât cei de la UTA. În meciul de la Iași trebuia să câștigăm, am ratat multe ocazii. Am fost frustrat, nu m-am simțit bine că am ratat atât de mult. Trebuie să luptăm în continuare. Lupta continuă și vom vedea la final ce se va întâmpla. În fiecare meci vreau să dovedesc valoarea mea. Sper să joc bine în continuare pentru Dinamo. Ne vom lupta până la capăt, fiecare meci va fi pe viață și pe moarte”, a afirmat Abdallah.