„Zero barat!”. Marcel Popescu a făcut praf discursul lui Costel Gâlcă
Marcel Popescu a vorbit recent despre Universitatea Craiova și despre Costel Gâlcă, antrenorul oltenilor, analizând cu atenție prestația echipei dar și discursul tehnicianului.
Fostul președinte al echipei patronate de Mihai Rotaru a făcut praf discursul lui Costel Gâlcă, care a vorbit despre convocările fotbaliștilor din Bănie la echipele naționale.
Marcel Popescu a reacționat la discursul lui Costel Gâlcă
Marcel Popescu a vorbit recent despre Universitatea Craiova și despre Costel Gâlcă. Fostul președinte din Bănie a analizat cu atenție discursul tehnicianului și este de părere că acesta greșește foarte mult când se plângă că fotbaliștii său au fost convocați la echipele naționale.
Marcel Popescu este de părere că o echipă fără fotbaliști la loturile naționale nu are valoare și că poate fi catalogată ca un „zero barat”.
„Acum îl aud pe actualul antrenor al Craiovei (n.r – Costel Gâlcă) spunând că nu îi convine că îi pleacă jucătorii la națională. Extraordinar! Dacă nu îți pleacă jucătorii la lot, înseamnă că echipa este zero barat. Trebuie să fii mândru că jucătorii tăi sunt la echipa națională și aduc un aport”, a declarat Marcel Popescu, conform sport.ro.
Cum se descurcă Universitatea Craiova în campionat
Universitatea Craiova are parte de un start de sezon destul de bun sub comanda lui Costel Gâlcă. După nouă etape disputate, oltenii ocupă poziția a patra a clasamentului, cu un total de 15 puncte. Până în prezent, oltenii au bifat patru victorii, trei rezultate de egalitate și două înfrângeri.
Ultima înfrângere suferită de trupa patronată de Mihai Rotaru a fost cu adevărat surprinzătoare. Elevii lui Costel Gâlcă au cedat în deplasare, pe terenul celor de la Poli Iași, cu scorul de 2-0.
Oltenii au avut ocazia de a restabili egalitatea pe tabela de marcaj în momentul în care moldovenii conduceau cu scorul de 1-0. Atunci, centralul partidei a dictat lovitură de la 11 metri în favoarea Universității Craiova, dar Alex Mitriță, vedeta echipei, a trimis peste poartă. Pe un teren care pe parcursul meciului a devenit aproape impracticabil, din cauza ploii, trupa lui Costel Gâlcă nu a reușit să găsească drumul spre gol. Cei care au marcat, pe final de meci, au fost tot moldovenii lui Emil Săndoi, care au reușit să păstreze toate cele trei puncte în Copou.
Pentru Universitatea Craiova urmează o nouă partidă dificilă în Superliga României. În etapa a 10-a, oltenii vor da piept cu liderul Universitatea Cluj, în deplasare. Trupa lui Ioan Ovidiu Sabău are parte de un start de sezon excelent, înregistrând șase victorii și trei rezultate de egalitate în primele nouă etape disputate.