Dinamoviștii speră să-l vândă pe bani mulți pe Deian Sorescu, mai ales că fotbalistul a început excelent sezonul și a marcat deja nu mai puțin de cinci goluri. Suporterii din DDB sunt gata să-l trimită pe Sorescu chiar și la rivala FCSB.
Unul dintre liderii DDB, Adrian Rebenciuc, a recunoscut că suporterii s-ar fi mulțumit și cu 600.000 de euro în schimbul lui Sorescu, dar acum vor o sumă mult mai mare și au avut un mesaj special pentru Gigi Becali.
În această vară, Dinamo a primit o ofertă din partea polonezilor de la Legia Varșovia pentru Deian Sorescu, însă oficialii au refuzat-o, pentru că aceasta nu se ridica la nivelul așteptărilor.
Suporterii care o ajută pe Dinamo în această perioadă grea ar accepta ca Deian Sorescu să ajungă chiar și la FCSB, însă doar dacă Gigi Becali plătește 1.500.000 de euro.
„Noi ne gândeam să-l vindem pe Sorescu cu 600.000 de euro, nu voia nimeni să dea atât. Hai, veniți acum și dați 1.500.000 de euro, că nu mai suntem proști. Poate vine Gigi acum cu 1.500.000 de euro. Zicea că are jucători mai buni pe postul lui. Sorescu a dat 5 goluri, la tine nu a dat toată echipa atâtea”, a declarat Adrian Rebenciuc, unul dintre liderii DDB, conform Antena Sport.
„Dacă Dumnezeu este inimos cu noi, putem să ne vindem un jucător sau doi. Eu sper să ne salvăm acum și să vindem un jucător, care a marcat 5 goluri. Banii o să intre în club. Dinamo este în insolvență și administratorul și cu domnul Mureșan o să decidă. O să ne dăm și noi acordul, dar asta este altceva. E altceva acum, cu domnul Mureșan, crede-mă. Omul este altfel”, sunt convinși ultrașii lui Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER