Suporterii lui Dinamo se vor înfuria! Câte bilete au primit pentru returul barajului de menținere / promovare cu FC Argeș, de sâmbătă. Reacția conducerii: „Încercăm să suplimentăm!” | EXCLUSIV

Suporterii lui Dinamo se vor înfuria! Câte bilete au primit pentru returul barajului de menținere / promovare cu FC Argeș, de sâmbătă. Reacția conducerii: „Încercăm să suplimentăm!” | EXCLUSIV
Atmosfera a fost senzațională pe Arena Națională, la Dinamo - FC Argeș
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo s-a impus clar, 6-1, în fața celor de la FC Argeș și revenirea în Superligă este din ce în ce mai aproape, după un an în „exil”. În acest context, se așteaptă ca la returul din Pitești, oraș aflat la puțin peste 100 de kilometri de București, suporterii dinamoviști să ia cu asalt arena „Nicolae Dobrin”. ProSport a aflat, însă, numărul de bilete primite pentru susținătorii alb-roșii, unul mic în raport cu interesul manifestat pentru acest meci. Contactat de ProSport, Vlad Iacob, administratorul special al clubului, a declarat că va încerca, în aceste zile, să obțină un număr și mai mare de bilete pentru bucureșteni.

Vlad Iacob: „Avem mai mult decât 10% din capacitatea stadionului, dar încercăm să suplimentăm locurile”

Dinamo s-a impus clar, 6-1, în fața celor de la FC Argeș și revenirea în Superligă este din ce în ce mai aproape, după un an în „exil”. În acest context, se așteaptă ca la returul din Pitești, oraș aflat la puțin peste 100 de kilometri de București, suporterii dinamoviști să ia cu asalt arena „Nicolae Dobrin”.

Totuși, din informațiile ProSport, clubul Dinamo a primit 1700 de bilete pentru partida din Trivale. Contactat de ProSport, Vlad Iacob, administratorul special al „câinilor”, a confirmat această cifră și, în plus, a declarat că se încearcă, la nivel de conducere, suplimentarea numărului de bilete pentru alb-roșii.

Momentan avem 1700 de bilete. E mai mult decât 10% din capacitatea stadionului de la Pitești, dar încercăm să suplimentăm locurile. Noi le-am dat 5% din capacitatea Arenei Naționale, dar, evident, cele două stadioane sunt incomparabile. Le-am dat, practic, 5% din 55.000, cât are stadionul. Nu am avut o problemă să le oferim mai multe locuri, dar au fost sub 1000 de spectatori, undeva pe la 700-800. Le-am dat la inelul 3 pentru că așa ne-a cerut și Jandarmeria.”

Pe Arena Națională, la partida tur, s-a înregistrat un număr de 24.480 de spectatori. A fost, de altfel, meciul cu cei mai mulți suporteri în tribună pentru Dinamo, în acest sezon. Turul cu argeșenii a depășit duelul cu CSA Steaua, din septembrie, din sezonul regular.

  • 18.000 de spectatori au fost la Dinamo 1-2 Steaua, în luna septembrie, pe Arena Națională.

„Nu se pune șampania la rece atât de devreme”

Deși au un avantaj confortabil pentru returul din Pitești, dinamoviștii rămân cu picioarele pe pământ.

Este un pas mare către Liga 1, însă, așa cum le-a spus și Ovidiu Burcă în vestiar, am câștigat două reprize dintre cele patru. Trebuie să rămânem modești, trebuie să reluăm antrenamentele și să jucăm la fel de bine și în următoarele două reprize. Nu se pune șampania la rece atât de devreme în niciun caz. Mai avem două reprize. Ne așteaptă returul de la Pitești și trebuie să jucăm la fel de bine și acolo.”, a decalrat Vlad Iacob, după meci.

Returul este programat pentru sâmbătă, 3 iunie, pe stadionul „Nicolae Dobrin”, de la ora 21.00.

Astfel, Dinamo este aproape de revenirea în Superligă, după doar un an în „exil”. Anul trecut, în aceeași zi, pe 29 mai, Dinamo făcea egal cu „U” Cluj, în „Ștefan cel Mare”, în returul barajului și retrograda pentru prima oară în peste 70 de ani. În tur, pe „Cluj Arena”, „Șepcile Roșii” se impuneau cu 2-0. Mai mult, golul secund al ardelenilor fusese marcat în timp ce alb-negrii jucau în 10.

Jurnalist sportiv din noiembrie 2021, fotbalul este omniprezent în viața lui Silvian Bădulescu, reporter special al ProSport, încă din copilărie. Una din ultimele generații care a bătut mingea pe maidan, cu visul de a deveni fotbalist în perioada junioratului și experiență la nivelul ligilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Fără dubii! A costat doar 200.000 € și e ”cel mai mare câștig” pentru FCSB
Fără dubii! A costat doar 200.000 € și e ”cel mai mare câștig” pentru FCSB
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea…
Fotbalistul român care uimește Germania este în semifinalele Cupei după ce a dat un gol fabulos
Fotbalistul român care uimește Germania este în semifinalele Cupei după ce a dat un gol fabulos
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
"Avem dovada, oficial!". Adrian Mititelu anunţă lovitura care ar putea schimba calculele în Liga 2: "Este în actele depuse"
Amestecul MINUNE cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Amestecul MINUNE cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Gheo: - Rozi, vine imediat instalatorul. Dă-ți jos chiloții!
BANCUL ZILEI. Gheo: - Rozi, vine imediat instalatorul. Dă-ți jos chiloții!
Nu e prima dată când Călin Georgescu face salutul legionar. Surse: Potra i-a dat bani în campanie şi o maşină de 100.000 de euro
Nu e prima dată când Călin Georgescu face salutul legionar. Surse: Potra i-a dat bani în campanie şi o maşină…
Craniile vikingilor ȘOCHEAZĂ cercetătorii! Ce au dezvăluit analizele
Craniile vikingilor ȘOCHEAZĂ cercetătorii! Ce au dezvăluit analizele
Imagini rare cu Monica, soţia lui Leonard Doroftei, din tinereţe. Cum arătau cei doi la începutul relaţiei
Imagini rare cu Monica, soţia lui Leonard Doroftei, din tinereţe. Cum arătau cei doi la începutul relaţiei
Detaliul BANAL care i-ar fi putut salva viața femeii de 35 de ani strivită de gheață. Cum putea fi evitată tragedia din Chiajna
Detaliul BANAL care i-ar fi putut salva viața femeii de 35 de ani strivită de gheață. Cum putea fi evitată…
Taxă auto pentru mașinile mici, de până la 3,5 tone. Când va intra în vigoare în România
Taxă auto pentru mașinile mici, de până la 3,5 tone. Când va intra în vigoare în România
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil!…
A murit actrița iubită de toți românii! Doliu imens în lumea filmului
A murit actrița iubită de toți românii! Doliu imens în lumea filmului
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Interpretul de manele Dani Mocanu îi cere ajutorul lui Donald Trump: „Sistemul din România vrea să mă aresteze”
Interpretul de manele Dani Mocanu îi cere ajutorul lui Donald Trump: „Sistemul din România vrea să mă aresteze”
2025: După cât timp se șterge o amendă de circulație din evidențe?
2025: După cât timp se șterge o amendă de circulație din evidențe?
Motivul pentru care Daniela Crudu nu și-a văzut fiul 2 zile după ce l-a născut. Ce s-a întâmplat
Motivul pentru care Daniela Crudu nu și-a văzut fiul 2 zile după ce l-a născut. Ce s-a întâmplat
×