Suporterii lui Rapid nu s-au putut abține și au aruncat din nou cu materiale pirotehnice pe teren, de această dată la derby-ul cu Dinamo.
Meciul dintre Rapid București și Dinamo București s-a disputat sâmbătă seară, în cadrul etapei cu numărul 28 din Liga 1, pe Arena Națională și s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, după golurile marcate de către Cosmin Matei, în minutul 20, respectiv Jakub Vojtus, în minutul 23.
După ce partida a fost întreruptă de către arbitrul Istvan Kovacs încă din minutul 2, timp de aproximativ două minute, din cauza suporterilor lui Dinamo care au aruncat cu torțe pe teren, nici rapidiștii nu s-au lăsat mai prejos.
În minutul 48 al întâlnirii, suporterii giuleșteni au început să arunce cu materiale pirotehnice pe teren, făcând și victime.
Andrei Radu, căzut pe gazon, a fost afectat de sunetul puternic al petardelor care au explodat în apropierea careului. Mai „avariat” a fost însă Răzvan Patriche, fotbalist care s-a ales cu o arsură la gambă și a primit rapid îngrijiri medicale. Zona afectată i-a fost bandajată și acesta a continuat jocul.
În urma acestor incidente, Rapid va juca, cel mai probabil, următorul meci de acasă fără spectatori, mai ales pentru că nu este la prima abatere.
Pentru Rapid urmează deplasarea cu FC U Craiova, marți, 1 martie, de la ora 19:55, în Bănie, iar în ultima etapă a sezonului regulat giuleștenii o întâlnesc pe Academica Clinceni, pe 5 martie, de la ora 20:30. La partida cu ilfovenii, Rapid va juca, cel mai probabil, fără spectatori.
Totodată, patronul Victor Angelescu va fi nevoit să scoată din nou bani din buzunar pentru a plăti o nouă amendă usturătoare.
Sursă foto: Capturi Digi Sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER