Suporterii scriu istoria: alege în marea finală cel mai tare succes european al echipelor românești după 1990! Steaua – FCSB, Dinamo, Rapid, CFR Cluj, Poli Timișoara, Petrolul Ploiești și Astra Giurgiu sunt față în față cu poveștile lor de colecție!

A început marea finală din campania dedicată celor mai tari succese europene ale echipelor românești din 1990 până azi! Poți alege în sondajul din acest material sau în cel de pe pagina principală ProSport, până pe 29 septembrie, la ora 08:00, care partidă consideri că merită să fie fixată pe primul loc în acest interval istoric iar împreună vom alcătui ierarhia nopților de mândrie pentru fotbalul românesc!

De mâine și până la încheierea sondajului, vei descoperi treptat în ProSport poveștile emoționante ale celor 13 partide finaliste. Emoțiile, secretele, desfășurarea spectaculoasă, eroii și mărturiile lor în exclusivitate, precum și contextul special în care s-au scris bucuriile fotbalului nostru care merită să treacă din generație în generație!

Urmează poveștile marilor meciuri și decizia ta pentru istorie 

Marea finală pune față în față 13 partide de colecție ale echipelor românești în cupele europene, din 1990 până la startul actualului sezon. Sunt reprezentate cluburile Steaua – FCSB (fiind vorba de competiții UEFA, am utilizat palmaresul european în modul în care o face forul continental, iar la nominalizarea partidelor a fost utilizată denumirea echipei de la momentul disputării meciului respectiv), Dinamo, Rapid, CFR Cluj, Poli Timișoara, Petrolul Ploiești și Astra Giurgiu.

Până în dimineața zilei de 3 septembrie, suporterii au decis prin vot, în faza preliminară a campaniei noastre, meciurile calificate în marea finală. Au fost 12 zile în care ne-am reamintit rezumatele partidelor care ne-au făcut fericiți, iar de acum mergem să descoperim în detaliu poveștile celor mai tari dintre ele.

  • Descoperă mâine doar pe ProSport prima poveste din finală: Rapid – Hamburg 2-0!

Din 341 de succese europene au ajuns 13 în marea finală

Din 1 ianuarie 1990 până la startul actualului sezon avem un total de 341 de succese românești în cupele europene (Liga Campionilor, Cupa UEFA – Europa League, Cupa Cupelor, Cupa UEFA Intertoto, Conference League), acestea însemnând în demersul nostru:

  • victorie, indiferent de tur sau retur ori de faza competiției
  • calificare după egal în retur (prin avantajul golurilor marcate în deplasare) sau după prelungiri / penalty-uri

Fiecare club sau categorie de cluburi este reprezentat în marea finală cu următorul număr de partide, funcție de contribuția clubului la totalul succeselor românești în cupele europene:

4 meciuri – Steaua-FCSB (104 succese) – Descoperă AICI nominalizările!

2 meciuri – CFR Cluj (43 succese) – Descoperă AICI nominalizările!

2 meciuri – Dinamo (36 succese) – Descoperă AICI nominalizările!

2 meciuri – Rapid (35 succese) – Descoperă AICI nominalizările!

2 meciuri din categoria echipelor cu 7-15 succese europene. Este vorba de Astra Giurgiu (15), Gloria Bistrița (14), Farul Constanța (12), Ceahlăul Piatra Neamț (11), Progresul-FC Național (10), Petrolul Ploiești (8), Universitatea Craiova (7), FC Vaslui (7). Descoperă AICI nominalizările!

1 meci din din categoria cluburilor cu 1-6 succese. Aici regăsim Oțelul Galați (6), FCU Craiova (5), Poli Timișoara (5), Sepsi Sf. Gheorghe (4), Viitorul Constanța (3), FC Argeș (3), Pandurii Tg. Jiu (3), Gaz Metan Mediaș (3), FC Botoșani (2), FC Brașov (2), Unirea Urziceni (2), ASA Tg. Mureș (1). Descoperă AICI nominalizările!

Cum s-au ales meciurile finaliste

În faza preliminară a fost o cursă captivantă în opțiunile suporterilor pentru fiecare club sau categorie de cluburi în parte, iar aici poți descoperi cum au ales fanii, surprinzător sau nu, partidele favorite pentru marea finală:

Alege pentru istorie cel mai tare succes românesc în cupele europene după 1990!

Așadar, poți alege aici sau pe homepage ProSport în sondajul activ până pe 29 septembrie, ora 08:00, opțiunea ta dintre cele 13 partide-finaliste, iar noi vom continua campania pe tot acest interval de timp cu poveștile extraordinare și emoționante ale acestor succese!

 Loading ...
Publicat: 03 09. 2024, 17:00
Actualizat: 03 09. 2024, 22:28