Suporterii Stelei s-au mutat în Ghencea! Jucătorii lui Marius Lăcătuș s-au baricadat în vestiar + un fotbalist a fost agresat

După înfrângerea cu Carmen, haosul! Astfel se poate traduce situația care are loc în aceste momente la Steaua, care a pierdut, scor 1-0, împotriva lui Carmen și astfel a ratat șansa de a juca barajul pentru promovarea în Liga 3. Deși era de așteptat ca cele mai încinse momente să fi avut loc în Regie, acum suporterii și echipa s-au mutat în Ghencea. 

Mai mulți fotbaliști ai Stelei au relatat pentru ProSport că lotul a fost transportat în Ghencea, cu autocarul, iar acolo s-a întâlnit cu aproximtiv 500 de suporteri. Cei mai înfocați fani ai „militarilor” nu au putut trece ușor peste umilința trăită în fața lui Carmen și i-au dezbrăcat de tricouri pe jucătorii Stelei. În plus, Alin Predescu, decarul echipei și unul dintre cei mai cunoscuți steliști, a fost pălmuit!

În aceste momente, spiritele sunt destul de încinse și se poartă o discuții despre viitorul echipei, dar și despre cauzele care au dus la dezastrul din acest sezon.  

Mesajul Asociației Asociația Steliștilor 1947

„Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături, în acești doi ani plini de idealuri din partea noastră, dar nesusținute de cei care ar fi trebuit să o facă.

Mulțumim celor care ne-au dat forța materială de a sponsoriza clubul, de a oferi prime, de a contribui la transferuri. Din păcate, încercările noastre nu s-au bucurat de susținere din partea clubului, așa cum ar fi fost firesc.

Cerem demisia întregului staff și cerem să vină oameni competenți, care să merite susținere!

E greu de spus ce se va întâmpla, căci dezamăgirea plutește în aer, însă dacă detestăm ceva mai mult decât ratarea promovării, acest lucru e „suporterul de rezultat”. Cum în mod clar nu rezonăm cu această categorie, vom continua să susținem culorile ROȘU și ALBASTRU, însă vom milita pentru schimbarea oamenilor fără caracter cu cei care au SPIRIT DE LUPTĂ‚”, este mesajul transmis de Asociația Steliștilor 1947

Știre în curs de actualizare

 

Publicat: 02 06. 2019, 20:15
Actualizat: 02 06. 2019, 21:37