Paul Onoiu, suporterul rapidist care a creat pe Facebook grupul Just Rapid și a pus la dispoziție două conturi (în lei și în euro) în care iubitorii clubului giuleștean să doneze bani pentru echipa lor favorită, vrea să se retragă și să închidă contul. Paul este contestat de unii membri cu vechime ai galeriei rapidiste, care nu au înceredere deplină în faptul că banii vor ajunge la clubul feroviar. Contactat de ProSport, fostul membru al brigăzii „Official Hooligans”, cunoscută și sub denumirea de OH, s-a declarat dezamăgit de reacția altor suporteri și a recunoscut că s-a înhămat la o treabă dificilă: „M-am băgat într-un război prea mare. Am primit și unele amenințări si nu vreau să fac vreo comoție. O să închid aceste conturi, am și eu o familie, pe care nu trebuie s-o neglijez”.
Până acum, Paul și cei care au donat bani au reușit să strângă 1.800 de euro și 12.000 de lei. În urma unui sondaj inițiat pe Facebook, cei din grupul „Just Rapid” au decis să îi ofere 8.000 de lei lui Viorel Moldovan, cel care și-a luat angajamentul că îi va da Cristinei Andronache, administratorul judiciar al clubului. Banii rămași în cont le vor fi dați jucătorilor rapidiști, după ce aceștia vor reveni din vacanță.
Paul Onoiu a declarat că noii acționari ai clubului, cei patru suporteri care au preluat frâiele de la fostul patron Adrian Zamfir, vor vorbi cu presa și își vor face publică identitatea săptămâna viitoare. Cei patru fani trebuie să primească mai multe acte de la Cristina Andronache, urmând ca apoi să își expună strategia ce va fi aplicată.
UPDATE: Rapidistul a adăugat vineri, după apariția articolului din ProSport, că va închide contul de donații pentru echipă după venirea verdictului de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, acolo unde giuleștenii încearcă să obțină dreptul de a juca în Liga 1. Rapid a promovat sportiv din Liga 2, dar Comisia pentru Licențiere din cadrul FRF nu a acordat clubului aprobarea tehnică, pe motiv că nu îndeplinește condițiile financiare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER