Surpriză totală! Ei sunt, de fapt, fotbaliștii pe care Teja îi ia cu el la FCSB, de la Mediaș
Mihai Teja și Gigi Becali au bătut palma și antrenorul urmează să semneze contractul FCSB, după ce latifundiarul din Pipera a negociat și cu Dan Alexa, dar Mihai Stoica nu a fost de acord. Teja, care vine de la Gaz Metan, va lua cu el și doi jucători de la formația din Ardeal, dar țintele tehnicianului sunt nume neașteptate față de ce s-a vehiculat în ultima vreme.
Carlos Fortes, Iulian Cristea și Darius Olaru au fost pe lista FCSB, cel puțin la nivel declarativ, însă se pare că Teja are alte planuri. DigiSport susține că, de fapt, antrenorul vrea alți doi fotbaliști cu care a lucrat la Mediaș. Este vorba despre Antoni Ivanov (23 de ani – extremă dreapta) și Boubacar Fofana (29 de ani – mijlocaș la închidere).
Ivanov a sosit în vară la Gaz Metan, liber de contract. Bulgarul are 8 meciuri în acest sezon din Liga 1 și e cotat de transfermarkt la 175.000 de euro. Africanul născut în Guineea, la Conakry, a bifat 16 partide în acest sezon și a reușit două goluri și o pasă decisivă. Fofana are 18 selecții la naționala țării sale și e cotat la 450.000 de euro.
Totuși, Iulian Cristea ar putea ajunge și el la FCSB, după ce vicecampioana și-a manifestat interesul pentru el și acesta urmează să intre în ultimele șase luni de contract.
Până în acest moment, Teja a antrenat echipele Gaz Metan, Pandurii, U Cluj, Dinamo și România U21. A fost „secund” la FCSB, în mandatele lui Gică Hagi, Cristiano Bergodi, Dorinel Munteanu, Marius Lăcătuș și Mihai Stoichiță. A debutat ca secund al lui Rednic la Dinamo, în 2006.