Jucătorii lui Dinamo vor avea o galerie specială la marele derby cu CSA Steaua, programat de la ora 21:30, Live Video Online pe prosport.ro.
Nu doar echipa de handbal, în frunte cu Xavi Pascual, va sosi pe Arena Națională, ci și sportivi de la alte secții legitimați la CS Dinamo, semn al apropierii dintre clubul condus de Ionuț Popa și cel de fotbal, din Liga 2.
Atmosfera se anunță una extraordinară pe cel mai mare stadion al țării, în condițiile în care sunt așteptați în jur de 20.000 de spectatori. „Dinamo a dat 60.000 de euro să închirieze Arena Naționala. Mentenanța costă peste 20.000 de euro, pentru că este un risc 0. Ei trebuie să aducă foarte mulți stewarzi, sunt costuri foarte mari. Au dat și ei satisfacție celor care bag bani în club, adică suporterilor”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
Sportivii lui Dinamo fac front comun la derby-ul cu CSA Steaua, semn că în „Ștefan cel Mare” este cu adevărat unitate.
Echipa de handbal, care joacă azi cu Timișoara, va merge imediat după meci spre Arena Națională, însă și sportivii care reprezintă Dinamo la volei și rugby vin să susțină echipa lui Ovidiu Burcă.
La partida de vineri seară va ajunge inclusiv Xavi Pascual, super antrenorul lui Dinamo care a câștigat Liga Campionilor cu Barcelona.
Campionii la handbal Saeid Heidarirad și Ante Kuduz, proaspăt deveniți cetățeni români printr-o hotărâre de Guvern aprobată miercuri, vor da lovitura de începe a partidei din etapa a șasea a ligii secunde. ”Este o onoare pentru mine. Sper să le aduc noroc băieților de la fotbal și să câștige și ei, cum am făcut și noi în Supercupă, cu Steaua”, a declarat Saeid Heidarirad.
Conducătorul de la CS Dinamo a anunțat că este gata să bată palma cu FC Dinamo. Stingerea datoriilor rămâne ultimul obstacol înainte de a se bate palma.
Nu avem drept de promovare, iar dacă intrăm în Liga 2, o să jucăm cu puștii și dacă pierdem toate meciurile. Dacă domnul Zăvăleanu plătește datoriile de un milion și ceva de euro, atunci batem palma. Abia aștept să găsească o soluție și imediat vom face un parteneriat pe care îl așteaptă toți suporterii lui Dinamo. FC Dinamo ar avea și echipa a doua, unde pot să crească jucătorii”, a spus președintele CS Dinamo, Ionuț Popa, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER