Tănase, ratara anului în România? Puștiul minune al lui Hagi putea să învingă Astra, dar s-a pierdut ireal în fața porții. VIDEO
Astra s-a impus în duelul din sferturile Cupei Ligii, 3-0 pe terenul Viitorului, dar meciul putea să fie scris altfel dacă puștiul minune al lui Hagi, Florin Tănase, nu semna una dintre ratările sezonului.
Concret, la 10 minute după startul partidei de la Ovidiu, Tănase a dejucat pasul la ofsaid făcut de defensiva adversă, l-a driblat și pe goalkeeperul George Gavrilaș, dar a tratat superficial finalizarea. Mijlocașul ofensiv a trimis extrem de slab spre poarta goală, permițându-i lui Găman să revină și să respingă in-extremis în corner un gol ca și făcut.
În cele din urmă, giurgiuvenii, mult mai maturi, și-au fructificat ocaziile create, punctând prin Teixeira, Alibec și Ioniță.