„Tata nici nu mă mai băga în seamă pentru că am ajuns să joc la Steaua”. Gică Popescu a povestit un episod uluitor petrecut în biroul fratelui lui Nicolae Ceaușescu: „A apăsat pe buton și au venit doi soldați înarmați!” Ce a urmat

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Popescu (50 de ani) a povestit, după 30 de ani, ce a pățit în momentul în care a vrut să plece de la Steaua și să se întoarcă la Universitatea Craiova, echipa la care a crescut. Se întâmpla în 1988, iar detaliile vorbesc de la sine despre statutul jucătorului de fotbal în perioada comunistă.

După patru ani la Craiova, „Baciul” a fost împrumutat în Ghencea, în sezonul 1987/1988, dar avea să se întoarcă în Bănie după un singur an. Nu fără scandal și nu fără un moment „limită”. Pe atunci în vârstă de 20 de ani, căpitanul Generației de Aur ajunsese în situația în care era „renegat” de tatăl lui, iar evenimentele care au urmat par desprinse dintr-un film: „În fiecare lună, Steaua îmi dădea cadou un video, dar îmi aduc aminte că tata nici nu mă mai băga în seamă pentru că am ajuns să joc la Steaua. Atunci mi-am spus că trebuie să îndrept lucrurile. În 1988, Ilie Ceaușescu (n. red – fratele lui Nicolae Ceaușescu și general de armată însărcinat cu buna funcționare a clubului Steaua) m-a chemat la el în birou și m-a întrebat dacă rămân la Steaua. I-am spus că nu. A apăsat pe buton, au venit doi soldați înarmați și m-au dus într-o cameră alăturată. M-au pus să semnez pe propria răspundere că prelungesc contractul, iar eu le-am zis că nu semnez nimic.

M-au luat sub pază și m-au dus la garnizoană. Eram liniștit, pentru că știam că nu se poate întâmpla nimic. Peste două săptămâni, Steaua juca împotriva Craiovei. Am primit bilet de voie, l-am rupt și le-am zis că nu mă voi întoarce vreodată în acea garnizoană. Am plecat la Craiova, dar, una peste alta, perioada pe care am petrecut-o la Steaua m-a ajutat enorm”, a povestit actualul consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă, pentru TVR 1.

Întors în Bănia natală, Popescu avea să mai joace pentru Universitatea Craiova până în 1990, când cariera lui continua în Olanda, la PSV Eindhoven. După patru ani în Eredivisie și un parcurs superb la CM 1994, Popescu a mers în Anglia, la tottenham, de unde a plecat la Barcelona, peste doi ani. Au urmat două sezoane pe Camp Nou, în care a purtat banderola de căpitan a catalanilor, și un transfer inspirat la Galatasaray, unde, alături de Hagi, a scris istorie în fotbalul din Turcia. După o experiență la Lecce, una foarte scurtă la Dinamo și una în Bundesliga, la Hannover 96, „Baciul” s-a retras, în 2003, la 36 de ani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×