Teja, back in business mai repede decât se aștepta oricine! Revine pe banca unei echipe din Liga 1: luni merge la negocieri
După câteva zile de acalmie, lucrurile încep să se miște la Politehnica Iași. Și asta după o întâlnire la Primărie ce a avut un caracter decisiv. Primarul Iașiului, Mihai Chirica, s-a întâlnit astăzi cu conducerea Politehnicii, în speță președintele executiv Adrian Ambrosie și șeful Comitetului Director Leonid Antohi, iar ideea desprinsă în urma discuțiilor vine să le descrețească frunțile tuturor celor din jurul echipei. Primarul a promis sprijin total echipei, i-a acordat un vot de încredere președintelui Adrian Ambrosie și a promis, pe lângă susținere financiară, demararea proiectului noului stadion din Copou.
„Am fost împreună cu președintele Comitetului Director la Primărie, unde am discutat cu domnul primar despre ultimele două sezoane. A fost o evaluare atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar. Am prezentat situația echipei din momentul de față, ce bani urmează să intre, ce datorii avem și am prezentat un proiect în care eu cred foarte mult. Un proiect care poate da un restart la echipă. Dacă acum doi ani am depins de colaborarea cu moldovenii de la Fotbal Hebdo, care au impus un antrenor, anul trecut am depins de colaborarea cu Sabo, anul acesta am ocazia să implementez propriul proiect de redresare a echipei. Un proiect care cred că va da restartul acestei echipe și care va readuce suporterii la stadion. Vom pune un antrenor valoros, avem un traseu stabilit, ne lipsește partea financiară. Iar domnul primar ne-a promis sprijin total pentru echipă, atât din punct de vedere financiar, cât și al infrastructurii. Din câte ne-a spus, va da drumul proiectării noului stadion cât de curând”, a declarat președintele executiv Adrian Ambrosie după întâlnirea cu primarul Mihai Chirica.
Edilul le-a spus celor din conducerea clubului că o echipă europeană are nevoie de un stadion european și a promis că în scurt timp va fi demarată proiectarea noului stadion. Totodată, primarul Mihai Chirica i-a dat un vot de încredere președintelui Adrian Ambrosie și i-a dat mână liberă pentru a aduce un antrenor care să readucă echipa în play-off.
Chirica i-a mulțumit și lui Flavius Stoican pentru munca depusă la Iași, l-a felicitat pentru ce a realizat în Copoi și i-a transmis mult succes în carieră.
Teja vine luni
Conform unor surse, Mihai Teja și-a dat acordul de principiu pentru a prelua echipa ieșeană. Fostul antrenor al FCSB-ului se află acum în vacanță, în afara țării și le-a promis ieșenilor că dacă nu va interveni ceva neprevăzut va veni luni la Iași să negocieze contractul și să semneze cu Poli.