Tentativă de mituire în fotbalul românesc! Arbitru la baraj de promovare, sesizare către departamentul de integritate al FRF | EXCLUSIV

Un nou caz pune pe jar Federația Română de Fotbal: arbitrul Valentin Naidin (30 de ani) din Turnu Măgurele a reclamat că s-a încercat mituirea lui.

E vorba de meciul de baraj de promovare în Liga 3 dintre Voința Domnești și Academica Clinceni 2, încheiat 2-2. În tur a fost 1-1. Oaspeții au mers mai departe datorită golului macat în deplasare.

Partida s-a desfășurat pe 23 mai 2021, la ora 17.30. Cu o zi înainte de meci, cavalerul fluierului a fost contactat telefonic pentru a ajuta una dintre echipe.

Tentativă de mituire în fotbalul românesc! Arbitru la baraj de promovare, sesizare către departamentul de integritate al FRF 

Cel de la capătul firului, „un vechi prieten” i-a propus „o întâlnire despre meciul de fotbal de duminică”. Tip onest, tânărul fluieraș a reclamat tentativa, chiar înainte de meci, la departamentul de integritate al FRF care deja anchetează cazul și a adunat deja mai multe probe.

Conform surselor ProSport, bănuielile duc către conducătorii echipei gazdă, Voința Domnești.

„Nu știu despre ce e vorba, acum aud prima dată despre așa ceva. Să vină arbitrul să recunoască numărul de telefon sau persoana care a dorit să-l mituiască. Dacă e gras, slab, cu ochelari sau fără. Ori dacă l-a sunat cineva…

Eu am intrat să duc foaia la meci și am stat cu doamnele observator, de vorbă, la taclale. Cei trei arbitri erau la încălzire. Nici n-am apucat să discut”, a declarat pentru ProSport Constantin Buhac, președintele celor din Domnești.

Președinte AJF Ilfov, implicat în jocuri de culise?

Observator de arbitri a fost Irina Mârț, iar de joc Camelia Nicolae.

Constantin Buhac este și noul președinte al AJF Ilfov, un for zguduit de o grămadă de scandaluri și ilegalități în ultimii 10 ani. Buhac a fost ales în urmă cu o lună în dauna președintelui Mitică Crăciun, cel care sfidase toate regulamentele sportive existente, candidând la alegeri cu doar 10 clase absolvite și la vârsta de 73 de ani.

Departamentul de Integritate a FRF a început deja audierea tuturor celor implicați în partida de la Domnești: arbitri, observatori, conducători.

 

 

Publicat: 08 06. 2021, 09:38