Tiberiu Bălan, dezvăluiri șocante după 15 ani! Așa a ratat un super transfer la Beșiktaș: „Mi-au spus că îmi scot sângele cu seringa, dar eu nu puteam să merg”
Tiberiu Bălan a dezvăluit cum a ratat un super transfer la Beșiktaș, în perioada în care ajunsese și la naționala României!
Fostul mijlocaș susține că a fost obligat să joace în fața celor de la Gloria Bistrița, iar astfel s-a ales cu o accidentare gravă.
În vârstă acum de 40 de ani, Tiberiu Bălan a încheiat sezonul de Liga 3 pe locul 4 în Seria a 3-a, pe banca formației Axiopolis Cernavodă.
Tiberiu Bălan, dezvăluiri incredibile: „Le-am zis că nu pot să merg, dar mi-au spus că îmi scot sângele cu seringa”
În urmă cu 15 ani, Sportul era printre cele mai bune echipe din Liga 1, iar Tibi Bălan a avut două oferte tentante, pe care însă le-a ratat după ce a suferit o ruptură de ligamente încrucișate.
„În 2006, am avut penultimul meci la Rapid, acolo unde am fost măcelăriți, cu domnul Tudor la mijloc, care avea atunci ceva pe ochi. Viorel Moldovan a venit cu talpa pe genunchi, mi-a făcut o rană foarte mare. Nici n-a oprit jocul, deși sângeram tot. Am mai jucat o jumătate de oră, dar se umflase piciorul.
Următorul meci era la trei zile, ultima etapă, cu Bistrița. Eu am zis că am intrat în vacanță, nu mai joc. Domnul Mulțescu mi-a zis să joc, dar le-am zis că nu pot să merg. A doua zi, mi-au spus că îmi fac inflitrații, că îmi scot sângele cu seringa. Au tot insistat, eu n-am vrut, eram și în echipa națională. Să faci asemenea lucruri… mi-au pus o fașă, am dat gol în minutul 8 cu Bistrița, iar apoi, în minutul 12-13, am sărit după o minge și am făcut ligament încrucișat, menisc. S-a terminat! Aveam oferte de la Beșiktaș și Dnepr, la 3 milioane de euro. Partea mea financiară arăta bine de tot, dar s-au gândit numai la ei, incompetență”, a povestit Tiberiu Bălan, într-o discuție cu Robert Niță, pe contul acestuia de youtube.